Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Klaus Iohannis: Fac apel la diasporă să se înscrie pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare din decembrie (VIDEO)

Klaus Iohannis: Fac apel la diasporă să se înscrie pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare din decembrie (VIDEO)

Un articol de: Traian Avarvarei - 16 Sep 2020, 18:43
Klaus Iohannis: Fac apel la diasporă să se înscrie pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare din decembrie (VIDEO) Politică

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care permite două zile de vot în străinătate la alegerile parlamentare din decembrie 2020. În acest context, șeful statului a precizat că face un apel la diaspora să se înscrie pentru votul prin corespondență. Acesta a mai precizat că nu se știe ce secții vor putea fi deschise în străinătate, ținându-se cont de contextul epidemiologic al fiecăriei țări.

 

 

Klaus Iohannis : Fac apel la diasporă să se înscrie pentru votul prin corespondență

 

 

‘Când am promovat votul prin corespondență, ne-am gândit că ar fi bine să pot vota și dacă nu pot ajunge la secție. Iată că procedura votului prin corespondență e una foarte utilă. Fac un apel la diasporă să se înscrie pentru votul prin corespondență. Nu avem nicio garanție că se vor putea deschide secții de vot în toate țările cu români. Altfel, e posibil să nu poată vota’,a precizat Klaus Iohannis.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

 

Diaspora va putea vota două zile la alegerile parlamentare din decembrie

 NEWS ALERT! Fanii lui au primit vestea ca pe un mare ŞOC! A MURIT din cauza noului CORONAVIRUS

 

 

Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care românii din diaspora vor putea vota două zile la alegerile parlamentare din decembrie.

Votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica. În străinătate, votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilei de sâmbătă imediat anterioară datei votării”, se arată în actul normativ.

Alegătorii cu domiciliu sau reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare şi la o altă secţie din circumscripţia de care aparţin, în cazul în care şi-au schimbat recent domiciliul.

Printre modificările în legislația electorală, perioada de vot a fost prelungită până la ora 23:59 pentru cei care la ora 21:00 se află în secție sau la coadă, în afara secției.

Actul normativ clarifică și statutul votului în țările în care unele secții ar putea fi închise, din cauza epidemiei de coronavirus.

Actul normativ prevede că, în țările în care autoritățile nu permit deschiderea de secții de votare, atât în sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, cât și în afara acestora, din cauza pericolului COVID-19, nu se vor organiza alte secții.

Dacă țările în cauză, din aceleași motive, vor retrage acordul privind înființarea de secții de votare în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și/sau în afara acestora, nu se vor mai desfășura operațiunile de votare în cadrul secțiilor de votare în cauză.

„La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care nu pot fi asigurate măsurile de securitate impuse de autoritățile statului de reședință în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 în nicio secție de votare, nu se organizează secții de votare în țara respectivă”, mai prevede legea.


 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   diaspora,   alegeri parlamentare,   vot corespondenta