Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele Serbiei. Ce vor discuta cei doi lideri

Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele Serbiei. Ce vor discuta cei doi lideri

Un articol de: - 06 Mar 2018, 18:10
Politică

Președintele Klaus Iohannis îl va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează la București, la invitația președintelui României.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, vizita are loc ca urmare a contactelor bilaterale româno-sârbe intense din ultimii ani și confirmă caracterul foarte bun al relațiilor dintre Bucureşti și Belgrad. 

În cadrul discuțiilor, cei doi şefi de stat vor aborda căile de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, cât şi economic şi sectorial. De asemenea, vor fi discutate modalităţile de sprijin din partea României al procesului de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, menţionează sursa citată.

Cei doi demnitari vor aborda, totodată, în cadrul întâlnirii problematica minorităților naționale din cele două ţări, aspecte de interes comun privind cooperarea în Balcanii de Vest și principalele evoluții în dosarul „Kosovo”.

Președintele Klaus Iohannis s-a aflat în vizită oficială în Republica Serbia în iulie 2015.
 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Serbia,   Aleksandar Vucic
 
 
 
Loading...