Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Klaus Iohannis și Theresa May, întâlnire pentru BREXIT! Președintele merge și la petrecerea Prințului Charles

Klaus Iohannis și Theresa May, întâlnire pentru BREXIT! Președintele merge și la petrecerea Prințului Charles

Un articol de: B1.ro - 08 Noi 2018, 13:53
Politică

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, la data de 14 noiembrie a.c., o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Cu acest prilej, Președintele României va avea o întrevedere cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Theresa May. Temele abordate vor viza relația bilaterală, stadiul negocierilor privind Brexit, prioritățile Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, cooperarea în sfera securității și apărării, precum și agenda regională, informează Administrația Prezidențială.

Totodată, la invitația Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Președintele României va participa la recepția și dineul organizate cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Theresa May