Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Klaus Iohannis, un nou atac la guvernanți: Hoţii s-au cocoţat în vârful statului. Plagiatul e o formă de hoție

Klaus Iohannis, un nou atac la guvernanți: Hoţii s-au cocoţat în vârful statului. Plagiatul e o formă de hoție

Un articol de: Ioana Ungureanu - 17 Mai 2019, 15:38
Foto: presidency.ro Politică

Klaus Iohannis a alansat, vineri, un nou atac la adresa guvernanților. Președintele a declarat, întrebat fiind de plagiate, că ”la noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului”, scrie news.ro.

”Mecanismul există, el se numeşte autonomie universitară, dar, până când acest mecanism se autointregeaza, cred că e nevoie de ajutor din partea statului. Plagiatori nu există numai la noi, există şi în altă parte, dar acolo vorbesc de democraţiile consolidate. Dacă despre un politician apare discuţia că a plagiat, el pleacă din politică. Unii chiar cu o carieră briliantă în politică s-au oprit şi au plecat. Nu a fost nevoie de nimeni să le spună să se retragă dacă sunt hoţi. Noi trăim momentan într-o formă de sincopă. La noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului. Plagiatul e o formă de hoţie, dacă este tolerată, concluzia politicienilor e că se poate şi mai mult”, a spus Klaus Iohannis.

Șeful statului a făcut aceste afirmații în cadrul dezbaterii „Become your best! – printr-un învăţământ superior de calitate”.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis
 
 
 
Loading...