Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră înainte de Paşte. "Suntem datori să..."

Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră înainte de Paşte. "Suntem datori să..."

Un articol de: - 07 Apr 2018, 11:39
Politică

Mesaj de ultimă oră al preşedintelui Klaus Iohannis, chiar înainte de sărbătoarea Învierii Domnului.
Şeful statului a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, arătând că este important să înţelegem care sunt tradiţiile, valorile, aspiraţiile şi nevoile comunităţilor rome, pentru a identifica acele soluţii care contribuie concret la incluziunea socială a membrilor minorităţii rome, prezervând, în acelaşi timp, identitatea lor culturală. 

"De Ziua Internaţională a Romilor, transmit gândurile mele bune cetăţenilor de etnie roma din ţara noastră! Ca în fiecare an, 8 aprilie constituie şi un prilej potrivit de a readuce în atenţia publică problemele cu care se confruntă una dintre cele mai numeroase minorităţi etnice din Europa, care este încă expusă diverselor forme de excludere socială şi de marginalizare. Este important să înţelegem care sunt tradiţiile, valorile, aspiraţiile şi nevoile comunităţilor rome, pentru a identifica acele soluţii care contribuie concret la incluziunea socială a membrilor minorităţii rome, prezervând, în acelaşi timp, identitatea lor culturală", a punctat şeful statului în mesaj. 

Conform preşedintelui Iohannis, în anul Centenarului României trebuie să evidenţiem contribuţia cetăţenilor de etnie roma la istoria şi diversitatea societăţii noastre. 

"Suntem, în aceeaşi măsură, datori să sprijinim această minoritate în rolul pe care îl joacă în consolidarea ţării noastre ca un spaţiu al coeziunii sociale şi al solidarităţii în jurul marilor proiecte naţionale, construite pe valorile toleranţei şi respectului reciproc", a conchis şeful statului. 

Ziua Internaţională a Romilor este sărbătorită în fiecare an pe 8 aprilie.
 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Ziua internationala a romilor
 
 
 
Loading...