Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Kelemen Hunor, despre alegerile prezidenţiale: "Dacian Cioloş e mult şi sub Dragnea/ Kovesi va candida din partea USR, dacă nu va ajunge procuror-şef european"

Kelemen Hunor, despre alegerile prezidenţiale: "Dacian Cioloş e mult şi sub Dragnea/ Kovesi va candida din partea USR, dacă nu va ajunge procuror-şef european"

Un articol de: Sebastian Pricop - 14 Mai 2019, 13:24
Foto: Hepta Politică

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a analizat viitoarele alegerile prezidenţiale ce vor avea loc la finalul anului. Acesta dă ca sigură o candidatură a fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi în aceste alegeri, dacă va rata şansa de a deveni procuror-şef european.

"Urmează alegerile prezidenţiale în iarnă şi nimeni nu va ieşi din tranşă. USR-ul va avea candidat, PNL-ul are deja candidat anunţat, la PSD-ALDE nu are dar dorinţa există. Şi cine intră în turul 2. Iohannis are prima şansă, dar cu cine? Tăriceanu? Dacă intră cu PSD-ul. Dar USR-ul va avea un candidat. Vine Kovesi? Va candida Kovesi dacă nu se duce procuror-şef european? Sigur că va candida. Că de doi ani de zile se pregăteşte, se construieşte imaginea lui Kovesi", a afirmat Kelemen Hunor pentru Adevărul.

Liderul UDMR a exclus o candidatură a fostului premier Dacian Cioloş cu susţinerea USR în dauna Laura Codruţa Kovesi, arătând că acesta este cotat în sondaje mult chiar şi sub Dragnea.

"Dacă nu va ajunge procuror-şef la UE, de ce să nu ? Fiindcă aici există o logică. USR-ul trebuie să aibă un candidat, mai ales dacă scoate un rezultat bun la europarlamentare. E o logică elementară din punct de vedere politic. Cu cine să meargă? Dacian Cioloş e mult şi sub Dragnea. Ne aşteaptă şase-şapte luni extrem de interesante şi provocatoare. Sigur, Iohannis, cu 46-47% are prima şansă. Dar cu cine va fi în turul 2?", susţine Kelemen Hunor.

Nici o candidatură a lui Liviu Dragnea nu este văzută cu şanse de către Kelemen Hunor. Acesta susţine că liderul PSD nu va risca să candideze pentru că după o înfrângere ar pierde partidul.

"Habar n-am. Nu cred că Liviu Dragnea va risca să candideze. Dacă intră va pierde cursa şi va pierde şi partidul. Nu va intra fiindcă se vede în sondaje, e sub partid. Din ce cauze, e altă discuţie. Dacă ei merg împreună, şi din ce se aude, şi merg cu Tăriceanu, atunci acesta are şanse bune să intre în turul 2, dar să vedem ce va face USR-ul. USR-ul face un joc extrem de interesant. Dacă mă pun în poziţia unui analist politic eu aş fi foarte atent ce va face USR-ul în continuare. Nu ce va face PSD-ul şi PNL-ul, fiindcă acolo surprize mari nu vor fi", a mai afirmat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a mai spus că nici el nu s-ar mai înscrie într-o asemenea curse după precedentele experienţe.

"Nu ştiu, eu personal nu vreau pentru că am făcut-o de două ori. Ştiu ce înseamnă, cu ce se mănâncă, ştiu care va fi rezultatul – între 3-4%", a arătat Kelemen Hunor.
 

Citeşte mai multe despre:   Kelemen Hunor,   UDMR,   Dacian Ciolos,   Laura Codruta Kovesi,   USR,   Liviu Dragnea
 
 
 
Loading...