Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Legea controlului psihiatric obligatoriu pentru parlamentari, miniștri și președinte a trecut de Senat

Legea controlului psihiatric obligatoriu pentru parlamentari, miniștri și președinte a trecut de Senat

Un articol de: - 09 Mai 2011, 17:54
Foto: trueslant.com Politică

Potrivit proiectului adoptat de Senat, candidații la alegerile parlamentare, prezidențiale și locale ar putea fi obligați să se prezinte pentru un control psihiatric care să ateste că nu suferă de afecțiuni psihice cronice. Această testare ar trebui, potrivit proiectului, să fie repetată în fiecare an de mandat, relatează Mediafax.

Inițiativa legislativă, adoptată tacit de prima cameră a parlamentului, prevede și examinarea psihologică și psihiatrică a persoanelor care doresc să ocupe funcții importante în sistemul public, în administrația locală sau să ocupe funcții de secretar general, secretar de stat ori ministru.

Obligațiile izvorâte din proiectul legislative s-ar putea aplica și primarilor, președinților de consilii județene și Președintelui României, precum și alți funcționari de rang înalt. Candidații vor fi obligați să prezinte adeverințe medicale semnate de un medic psiholog sau psihiatru care să ateste că nu suferă de afecțiuni psihice.

Inițiativa legislativă aparține senatorilor Liviu Câmpanu, Serioja Chivu, Cezar măgureanu și Vasile Nedelcu.

Forul decizional pentru acest proiect este Camera Deputaților.

Citeşte mai multe despre:   control,   presedinte,   Senat,   parlamentari,   ministri
 
 
 
Loading...