Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Lia Olguţa Vasilescu a luat, la Craiova, o decizie ce sigur îl va enerva pe Klaus Iohannis

Lia Olguţa Vasilescu a luat, la Craiova, o decizie ce sigur îl va enerva pe Klaus Iohannis

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 21 Noi 2020, 13:28
Lia Olguţa Vasilescu a luat, la Craiova, o decizie ce sigur îl va enerva pe Klaus Iohannis Politică

Primarul Craiovei le-a promis oltenilor că va organiza târgul de Crăciun şi anul acesta, chiar dacă e pandemie. A făcut asta chiar după ce Klaus Iohannis a afirmat că, în contextul pe care-l traversăm, în niciun caz nu se poate sărbători în stradă.

Edilul din Bănie le-a recomandat cetăţenilor să respecte distanţarea socială.

"Și la Viena se face târg de Crăciun. Cu aceleași restricții precum cele impuse și de noi la Craiova, cu diferența ca nu vom avea mese. Anul acesta nu vom avea, din păcate, caruselul, patinoarul sau orășelul copiilor, ci doar căsuțe cu dulciuri, sucuri, vin fiert, globuri, obiecte de artizanat.

Nu veți găsi mâncare preparată la fața locului, gen grătar sau mici, pentru ca am dorit să evităm ca oamenii să staționeze prea mult în fața chioșcurilor de Crăciun. De asemenea, căsuțele au fost amplasate în cele două mari piețe ale orașului, Mihai Viteazul și Frații Buzești, tocmai pentru a se evita aglomerația.

Rugămintea noastră este să respectați culoarele stabilite pentru plimbare, tocmai pentru a evita să interacționați cu mai multe persoane. Nu uitați că și Parcul Romanescu va fi pregătit de sărbători și merită vizitat! Pe 28 noiembrie se deschide oficial Târgul de Crăciun și dăm drumul la iluminatul de sărbători!

Aveți cu toții dreptul să vă bucurați de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Crăciunul, dar vă rugăm și să respectați restricțiile impuse!”, a postat Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

 

Ce a spus Iohannis despre organizarea târgurilor de Crăciun?

 Au descoperit un aeroport părăsit în urmă cu 50 de ani. Au controlat toată zona şi au rămas uluiţi de ce au mai găsit

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că organizarea târgurilor de Crăciun în plină pandemie este "imposibilă şi inoportună".

"După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuşi încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă şi inoportună. Da, aceste târguri de Crăciun, în acest an, cu siguranţă nu se pot organiza", a spus Iohannis.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Lia Olguta Vasilescu