Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Liliana Mincă a petrecut doar patru zile în postul de la Ministerul Finanțelor: Fosta șefă a Loteriei și-a dat demisia deși știa că urmează să fie schimbată din funcție

Liliana Mincă a petrecut doar patru zile în postul de la Ministerul Finanțelor: Fosta șefă a Loteriei și-a dat demisia deși știa că urmează să fie schimbată din funcție

Un articol de: Redacția B1.ro - 08 Noi 2019, 22:14
Foto: Facebook/ Liliana Mincă Politică

Viorica Dăncilă a împărțit sinecuri până în ultima clipă pe care a petrecut-o la Palatul Victoria. Iar una dintre persoanele care au primit o funcție pe ultima sută de metri de la Guvernul PSD a fost Liliana Mincă, numită, temporar, la Ministerul Finanțelor în funcția de secretar general adjunct.

Decizia a fost luată pe 4 noiembrie, chiar în ziua în care Guvernul Orban a primit votul de învestitură în Parlament. Două zile mai târziu, premierul Ludovic Orban a anunțat schimbarea din funcție a Lilianei Mică însă, potrivit deciziei de eliberare din funcție, aceasta și-a depus, joi, cererea de demisie, informează HotNews.ro. 

Liliana Mincă a devenit cunoscută după ce a condus Loteria Română între 2006 și 2009.

Ulterior, cariera sa politică a prezentat-o drept unul din marii traseiști. Acesta a activat în Partidul Conservator până în 2011, a trecut în PPDD unde a stat până în 2014, pentru a se înscrise apoi în PND de unde avea să plece iar în august 2015 pentru a merge la UNPR. Nici aici nu a fost punctul final pentru Mincă pentru că aceasta a ales apoi PSD, în 2016, de unde a plecat după un an în ALDE și a condus filiala Botoșani.

În prima parte a anului 2017, premierul Sorin Grindeanu a numit-o pe Liliana Mincă în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Citeşte mai multe despre:   Liliana Minca,   Ministerul Finantelor,   Viorica Dancila
 
Loading...