Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Liviu Dragnea: Este important ca Legea offshore să fie adoptată (VIDEO)

Liviu Dragnea: Este important ca Legea offshore să fie adoptată (VIDEO)

Un articol de: B1.ro - 24 Oct 2018, 12:34
Politică

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că este foarte important ca Legea offshore să fie adoptată.

El a precizat că nu este de acord cu introducerea unui articol în Legea off-shore care să prevadă că redevențele, cotele procentuale, cantitățile aferente acestor cote și impozitul pe venitul suplimentar rămân neschimbate pe durata valabilității legii, dar a precizat că forma finală a actului normativ va fi decisă în plenul Camerei Deputaților.

Afirmația șefului PSD vine în contextul în care deputații votează astăzi Legea offshore privind condiţiile în care se vor realiza exploatările de gaze din Marea Neagră.

„Îmi pare rău că s-a întârziat cu două săptămâni de zile ca să rămânem pe aceleași prevederi fiscale, dar este important ca această lege să fie adoptată. Mai mult, după vot”, a spus Dragnea, după ședința BPN.

„Este o prevedere care nu ar aduce nimic în plus” deoarece „legea în sine este o garanție”, în condițiile în care „dacă se pune acest articol și cineva vrea să modifice legea poate modifica inclusiv acest articol.

Să vedem în plen dacă va fi majoritate pentru o variantă, se accepta acest amendament sau nu și în funcție de asta legea va avea o formă sau alta ”, a mai spus Dragnea.

Șeful Camerei Deputaților a precizată însă că nu are emoții la votul de azi pentru "că nu este platoul meu”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Legea care impune condițiile în care pot fi scoase și vândute gazele din Marea Neagră a fost adoptată de Parlament în iulie, după un traseu sinuos. Preşedintele Klaus Iohannis, însă, le-a cerut aleşilor să mai arunce o privire pe schimbările făcute, să se asigure că viitorul exploatării gazelor din Marea Neagră sună bine, că nu există riscul să alungăm investitorii.

Rezervele de gaze naturale din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi. Mare parte descoperite în ultimul deceniu. Asta ar duce practic la dublarea producţiei de gaze a ţării în următorii zece ani. Adică, 20 de miliarde de metri cubi pe an, scrie Digi24.

Citeşte mai multe despre:   Liviu Dragnea
 
 
 
Loading...