Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică PSD și ALDE, acord asupra OUG privind Fondul Suveran de Investiții. "E cel mai important proiect de la intrarea României în UE"

PSD și ALDE, acord asupra OUG privind Fondul Suveran de Investiții. "E cel mai important proiect de la intrarea României în UE"

Un articol de: B1.ro - 02 Noi 2018, 19:26
Politică

Liviu Dragnea a declarat că în ședința de Guvern de săptămâna viitoare va fi adoptată OUG pentru înființarea Fondului Suveran de Investiții.

”E de foarte mare importanță și trebuie analizat foarte bine. Ne-am întâlnit și cu politicieni din Polonia să vedem la ei cum funcționează Fondul, dar la ei e oarecum diferit de ce vrem noi. 

E forma finală. Am decis câteva modificări de formă și noi credem că e un cadru care anulează orice risc pentru societăți. E un cadru ca acest Fond să contribuie la dezvoltarea acestei țări, așa cum și în alte țări unde aceste fonduri există, ele contribuie la dezvoltarea țărilor respective.

Săptămâna viitoare în prima ședință de Guvern va fi adoptată Ordonanța și imediat după publicarea în Monitorul Oficial vor fi discuții despre Hotărârea ce va sta la baza funcționării Fondului. Funcționarea efectivă va începe din 2019.

Nu au fost obiecții dintr-o parte sau alta, am convenit împreună că e un aspect de o importanță uriașă, au fost reformulări ale unor articole pentru a nu exista interpetări negative nici în anii viitori.

Nu e vorba în OUG despre câte companii intră în Fond, ci reglementează cadrul general pentru înființarea acestuia în România”, a explicat președintele PSD.

La rândul său, Adrian Gerea (ALDE) a susținut că Fondul Suveran de Investiții e cel mai important proiect pentru România de la intrarea țării în UE: ”Ca în cazul Legii Offshore, am discutat ca parteneri asupra acestui proiect. Cred că e cel mai important proiect de țară de la intrarea României în UE. Au fost discuții aplicate pe proiectele pe care noi le-am pus pe hârtie”.

Citeşte mai multe despre:   Liviu Dragnea,   Andrei Gerea,   AlLDE,   PSD
 
 
 
Loading...