Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Dragnea, despre solicitarea procurorilor: DNA-ul lui Iohannis a intrat în panică. Au un grafic cu date când trebuie executați unul sau altul?

Dragnea, despre solicitarea procurorilor: DNA-ul lui Iohannis a intrat în panică. Au un grafic cu date când trebuie executați unul sau altul?

Un articol de: Redacția B1.ro - 17 Apr 2019, 16:25
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Procurorii DNA au cerut judecarea pe repede-înainte a procesului meu și al lui Darius Vâlcov pentru că sunt disperați, a declarat Liviu Dragnea. Șeful PSD s-a întrebat apoi, retoric, dacă aceștia nu au cumva vreun grafic cu date când trebuie ”executați unul sau altul”.

”Am auzit și eu după CEx că DNA-ul lui Iohannis a cerut Curții Supreme să se judece mai repede procesul meu și al lui Darius Vâlcov. DNA a intrat în panică, sunt agitați. Au un grafic cu date când trebuie executați unul sau altul? De ce? Au explicat motivul? Astfel de cereri se depun când apar situații excepționale. Unde e situația excepțională? Este mult prea pe față, o să văd și eu ce o să facă instanța. Eu am de gând să merg în continuare prin județe”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD. 

DNA a cerut Curții Supreme să dea termene mai scurte în dosarele de corupție ale lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA, a declarat, miercuri, pentru G4Media, că a cerut “devansarea termenelor din motive de celeritate a judecării proceselor”. Amintim că ICCJ a stabilit următorul termen în dosarul lui Dragnea pe 20 mai, iar în cel al lui Vâlcov pe 11 iunie.

Citeşte mai multe despre:   liviu dragnea,   darius valcov,   psd,   dna
 
 
 
Loading...