Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Lucian Bode (MAI): Vom avea peste 14.000 de efective în teren pentru gestionarea activităților specifice Paștelui. Așteptăm la manifestările religioase participarea a peste 1,7 milioane de persoane (VIDEO)

Lucian Bode (MAI): Vom avea peste 14.000 de efective în teren pentru gestionarea activităților specifice Paștelui. Așteptăm la manifestările religioase participarea a peste 1,7 milioane de persoane (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 28 Apr 2021, 22:24
Lucian Bode (MAI): Vom avea peste 14.000 de efective în teren pentru gestionarea activităților specifice Paștelui. Așteptăm la manifestările religioase participarea a peste 1,7 milioane de persoane (VIDEO) Foto: Guvernul României / Facebook Politică

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, susține că structurile MAI sunt pregătite să asigure ordinea și liniștea publică în această perioadă. El a precizat că a avut o ședință în sistem de videoconferință cu premierul Florin Cîțu, la care au participat șefii de structuri, prefecții, subprefecții și toți factorii de resort. „Scopul acestei întâlniri a fost acela de a ne asigura că structurile noastre din teritoriu sunt pregătite să gestioneze eficient aceste situații, situațiile operative din perioada Sărbătorilor Pascale”, a declarat demnitarul, miercuri seară, pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Ministrul Afacerilor Interne, despre planul de acțiuni pentru această perioadă

 

„Vreau înainte de toate să spun foarte clar faptul că structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite în această perioadă să asigure ordinea și liniștea publică. Din acest punct de vedere, noi am avut o ședință în sistem de videoconferință împreună cu premierul Florin Cîțu, la care au participat șefii structurilor din Ministerul Afacerilor Interne, prefecții, subprefecții, precum și factorii cu atribuții în efortul instituțional de gestionare a acestei perioade. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a ne asigura că structurile noastre din teritoriu sunt pregătite să gestioneze eficient aceste situații, situațiile operative din perioada Sărbătorilor Pascale”, a declarat ministrul de Interne.

El a vorbit și despre weekendul anterior, când a avut loc un alt eveniment religios major, Sărbătoarea Floriilor, și susține că acțiunile specifice au decurs „fără niciun incident major”, deși au participat peste 730.000 de credincioși.

„Noi, în ultima perioadă, fie că vorbim de Sărbătorile Pascale ale altor confesiuni, fie că vorbim de Sărbătoarea Floriilor, am fost implicați, cu structurile noastre, și am gestionat un eveniment religios, cum au fost Sărbătorile Floriilor, cu peste 730.000 de credincioși, fără niciun incident major. De asemenea, tot în weekendul care s-a încheiat, pe componenta de misiuni care au vizat limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19, am avut efective suplimentare angrenate în acțiuni în teren – doar în intervalul 23-25 aprilie am verificat activitatea a peste 14.000 de agenți economici și am verificat peste 225.000 de persoane”, a adăugat Lucian Bode.

De Paște sunt așteptate la manifestările religioase peste 1,7 milioane de persoane, spune Lucian Bode

 

Șeful MAI a explicat că instituția are mai multe direcții de acțiune și preocupări în această perioadă, precum gestionarea corespunzătoare a activităților specifice Sfintelor Sărbători Pascale, continuarea măsurilor specifice pentru asigurarea respectării de către cetățeni a normelor de protecție sanitară, monitorizarea permanentă a punctelor de trecere a frontierei, respectiv derularea activităților curente de prevenire și combatere a infracționalității și a fenomenelor asociate.

„Gestionarea corespunzătoare a activităților specifice Sfintelor Sărbători Pascale, și aici vom avea peste 14.000 de efective în teren. Așteptăm la manifestările religioase participarea a peste 1,7 milioane de persoane. De asemenea, continuăm măsurile specifice pentru asigurarea respectării de către cetățeni a normelor de protecție sanitară. În al treilea rând, monitorizăm permanent punctele de trecere a frontierei, pentru că ați văzut ce se poate întâmpla dacă nu evităm aglomerările de persoane și mijloace auto, care, din păcate, s-au întâmplat. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt concentrate și pe derularea activităților curente de prevenire și combatere a infracționalității și a fenomenelor asociate, pentru că în această perioadă, chiar dacă este Covid, chiar dacă sunt Sărbătorile Pascale, infracționalitatea nu a intrat în concediu. Doar la sfârșitul săptămânii trecute am avut peste 2.400 de infracțiuni sesizate și am prins în flagrant peste 400 de autori, din care 45 cu autor necunoscut”, a mai declarat Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...

 

Citeşte mai multe despre:   Lucian Bode,   Paște 2021