Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Lucian Romașcanu, despre buget: Antieconomic, antisocial, ilegal, ilegitim și antinațional. A fost construit cu zero dialog / PNL și coaliția propun sloganul „Prin voi înșivă!”, descurcați-vă, dragi români (VIDEO)

Lucian Romașcanu, despre buget: Antieconomic, antisocial, ilegal, ilegitim și antinațional. A fost construit cu zero dialog / PNL și coaliția propun sloganul „Prin voi înșivă!”, descurcați-vă, dragi români (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 02 Mar 2021, 21:02
Lucian Romașcanu, despre buget: Antieconomic, antisocial, ilegal, ilegitim și antinațional. A fost construit cu zero dialog / PNL și coaliția propun sloganul „Prin voi înșivă!”, descurcați-vă, dragi români (VIDEO) foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Senatorul PSD Lucian Romașcanu susține că bugetul pentru anul 2021 este unul „antieconomic, antisocial, ilegal, ilegitim și antinațional”, iar cele mai grave aspecte, spune el, sunt că bugetul a fost construit cu „zero dialog” și pentru prima oară în 30 de ani a fost aprobat de Parlament fără niciun amendament față de forma adoptată de Guvern.

Lucian Romașcanu (PSD), despre bugetul pentru anul 2021

 

„Antieconomic, antisocial, ilegal, ilegitim şi antinaţional. Ilegitim pentru că, vedeți, aveţi doar un vot peste jumătatea parlamentarilor. Nu reprezintă sub nicio formă voinţa celor care ne-au trimis pe noi în Parlament, iar lucrul cel mai grav, menţionat chiar şi de un deputat din arcul puterii, este că pentru prima oară în 30 de ani acest buget trece fără niciun amendament. Nici măcar amendamentele dumneavoastră, legitime și acelea, nu le-aţi votat”, a spus Romaşcanu, în plenul reunit, după votul Legii bugetului de stat pe 2021”, a declarat Lucian Romașcanu, marți, în plenul Parlamentului.

Demnitarul social-democrat spune bugetul de stat pentru anul 2021 a fost elaborat fără să aibă loc vreun dialog cu partenerii sociali, cu opoziția și cu cetățenii.

„A fost construit cu zero dialog. Nu v-aţi întâlnit cu partenerii sociali, nu v-aţi întâlnit cu opoziţia, nu v-aţi întâlnit cu cetăţenii. Este strict rezultatul unei munci contabile cu o singură destinaţie: prietenii, rudele, nepoţii dumneavoastră, clienţii dumneavoastră, care, din păcate, nu toţi pot vota aici şi atunci şi-au trimis oameni care pot vota această nelegiuire”, a mai spus Lucian Romașcanu.

Tot în plenul Parlamentului, el a afirmat că PNL și coaliția de guvernare propun pentru 2021 sloganul „Prin voi înșivă!”, o aluzie la sloganul istoric al liberalilor, „Prin noi înșine!”.

 

 

„Dragi votanţi ai partidelor de la guvernare, dragi copii, dragi părinţi, dragi antreprenori, PNL şi cei din coaliţie vă propun sloganul lor pe 2021 care este: «Prin voi înşivă!». Descurcaţi-vă, dragi români, pentru că asta este tot ceea ce poate să vă propună această coaliţie şi împreună şi dumneavoastră aţi luat, şi noi am luat, plasă cu acest guvern şi sperăm ca ceea ce se întâmplă acum în politica românească să fie ultima experienţă de acest gen. Asta este plasa pe care am luat-o!”, a adăugat Lucian Romașcanu, potrivit Agerpres.Lovitură grea pentru Diana Șoșoacă! Ar putea fi închis

Parlamentul a aprobat marți bugetul pentru anul 2021, cu 234 de voturi „pentru” și 170 „împotrivă”. Bugetul a trecut de Legislativ fără niciun amendament, exact în forma adoptată de Guvern, și merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

 

 

Citeşte mai multe despre:   buget 2021,   Lucian Romascanu,   PSD