Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Lucian Romașcanu (PSD): Prioritatea PSD este un guvern stabil. Iohannis şi PNL să înţeleagă că sănătatea şi siguranţa oamenilor sunt singurele care contează

Lucian Romașcanu (PSD): Prioritatea PSD este un guvern stabil. Iohannis şi PNL să înţeleagă că sănătatea şi siguranţa oamenilor sunt singurele care contează

Un articol de: Traian Avarvarei - 27 Feb 2020, 17:04
Politică

PSD are ca prioritate un guvern stabil care să poată lupta cu situaţia de criză provocată de coronavirus şi speră că PNL îşi va vota propriul guvern, a declarat, joi, senatorul PSD Lucian Romaşcanu.

El a afirmat că PSD este deschis la orice discuţii pentru a pune capăt crizei create de PNL, dar nu va vota în favoarea învestirii Guvernului Cîţu. 

"Deja există primul caz de coronavirus din România, lucru care nu poate să nu afecteze deciziile din zona politică. Există foarte multe turbulenţe în acest moment, în schimb clasa politică trebuie să dea semne de responsabilitate. Prioritatea PSD este un guvern stabil care să poată lupta cu această situaţie. În aceste momente luptele politice nu îşi au rostul, oamenii au nevoie de autorităţi care să funcţioneze, care să poată lua măsuri şi care să comunice populaţiei fără întrerupere. Toată lumea, inclusiv preşedintele Iohannis şi PNL, trebuie să înţeleagă că sănătatea şi siguranţa oamenilor sunt singurele care contează. Aşteptăm ca premierul desemnat să vină în Parlament cu echipa de miniştri şi cu programul de guvernare. Sperăm că, dat fiind anunţul autorităţilor de azi noapte, PNL îşi va vota propriul guvern.

(...) În mod normal, Partidul Social Democrat este deschis la orice discuţie care pune capăt acestei crize pe care PNL a pornit-o, în scopul clar de a o înceta cât mai repede, pentru binele românilor, în contextul în care avem această criză sanitară pe cale a se declanşa şi în România.

(...) Asta nu înseamnă că vom lua în calcul votarea unui guvern condus de Florin Cîţu, dar suntem convinşi, aşa cum au reuşit să o facă o dată în noiembrie, că atunci când îşi doresc pot să coaguleze o majoritate care să voteze învestirea acestui nou guvern, în proporţie de sută la sută fără PSD în această majoritate", a afirmat Romaşcanu, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, "pentru binele românilor, PSD speră că propunerea făcută de preşedinte este una responsabilă, care să respecte decizia CCR în sensul asigurării unei majorităţi".

Romașcanu a mai spus că o nouă sesizare la CCR depinde foarte mult de deciziile lui Florin Cîţu.

"Dacă va veni cu o listă de miniştri rezonabilă, dacă va veni cu un program de guvernare care să poată pune România pe linie după aceste luni de criză, nu văd un motiv în acest moment pentru care să contestăm la Curte. O să vedem şi motivarea Curţii pe contestarea pe care a făcut-o PSD anterior şi în funcţie de asta o să vedem ce paşi vom urma", a mai apreciat senatorul PSD.
 

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Lucian Romascanu