Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ludovic Orban: Alocațiile vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2022. Nu suntem ca PSD, care mai avea puțin și programa creșterea salariilor și pensiilor în sectorul public pe următorii 100 de ani (VIDEO)

Ludovic Orban: Alocațiile vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2022. Nu suntem ca PSD, care mai avea puțin și programa creșterea salariilor și pensiilor în sectorul public pe următorii 100 de ani (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 09 Iun 2021, 14:06
Ludovic Orban: Alocațiile vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2022. Nu suntem ca PSD, care mai avea puțin și programa creșterea salariilor și pensiilor în sectorul public pe următorii 100 de ani (VIDEO) Politică

Președintele PNL Ludovic Orban spune din nou că, în privința alocațiilor pentru copii, certitudinea este că aceastea vor crește cu 20% de la începutul anului viitor. ”Nu suntem ca PSD, care mai avea puțin și programa creșterea salariilor și pensiilor în sectorul public pe următorii 100 de ani”, a declarat liderul liberal, miercuri, la Parlament, răspunzând la întrebările jurnaliștilor.

 

Ludovic Orban: Vedem care este evoluția economică, care e situația bugetară, în funcție de datele care vin din realitatea economică vom decide creșterile ulterioare ale alocațiilor

 

„Decizia coaliției a fost că ne menținem angajamentul de a dubla alocațiile conform legii adoptate într-un grafic de creștere ca următoarea tranșă de creștere să fie de la 1 ianuarie. Nu suntem ca PSD, care mai avea puțin și programa creșterea salariilor și pensiilor în sectorul public pe următorii 100 de ani. Vedem care este evoluția economică, care e situația bugetară, în funcție de datele care vin din realitatea economică vom decide creșterile ulterioare.

Dacă vom avea spațiu bugetar vom lua deciziile la momentul respectiv. Deocamdata un singur lucru este cert, alocațiile vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2022”, a spus Ludovic Orban.

Ludovic Orban: Alocațiile vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2022. Nu suntem ca PSD, care mai avea puțin și programa creșterea salariilor și pensiilor în sectorul public pe următorii 100 de ani

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunea recent că statul plătește pentru alocații 1% din PIB și că Guvernul va identifica eventuale resurse pentru o nouă majorare inclusiv în 2021, în cazul în care acestea există.

„Bun, și în materie de alocații, ca și în materie de pensii, pensii speciale, chiar salarizare în sistemul public, PSD chiar ar trebui să tacă, pentru că dacă s-au făcut trei majorări ale alocațiilor pentru copii, acestea s-au făcut la inițiativa PNL. Noi am fost inițiatori ai celor două dublări de alocații, astfel încât să ajungem la un nivel decent. Pe de altă parte, bugetul de anul acesta este un buget ca după o criză economică generată de criza sanitară și avem alocat aproximativ 9,8 miliarde de lei pentru plata alocațiilor, cu majorarea de la 1 ianuarie pe care ne-am asumat-o din prima zi să o facem. Pentru a majora alocațiile și în luna iulie, mai este nevoie de 2 miliarde de lei și atunci cine consideră că această majorare poate fi făcută și susținută trebuie să vină cu sursa de finanțare pentru acești bani”, a declarat Raluca Turcan, luni seară, pe B1 TV.Scandalul politic al momentului! A ieşit mizeria de sub preş? Gabriela Firea, ameninţată cu moartea de Liviu Dragnea!

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   alocatii copii