Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ludovic Orban dezminte informațiile privind un posibil acord cu FMI: 'Noi am dus o politică extrem de raţională, extrem de prudentă'

Ludovic Orban dezminte informațiile privind un posibil acord cu FMI: 'Noi am dus o politică extrem de raţională, extrem de prudentă'

Un articol de: Traian Avarvarei - 11 Sep 2020, 17:27
Ludovic Orban dezminte informațiile privind un posibil acord cu FMI: 'Noi am dus o politică extrem de raţională, extrem de prudentă' Foto: Inquam Photos / George Calin Politică

Premierul Ludovic Orban a negat, vineri, zvonurile privind un nou acord de împrumut cu Fondul Monetar Internațional (FMI). Potrivit liderului PNL, nu s-a pus în discuție la Guvern accesarea vreunui credit.

 


 

Ludovic Orban: Nu am pus în discuție accesarea unui acord cu FMI


 

 

S-a tot vorbit în ultima vreme despre un posibil acord cu Fonsul Monetar Internațional, ținându-se cont de criza financiară generată de pandemia de coronavirus. Oficialii de la guvern dau însă asigurări că economia românească nu este în colaps și nu este cazul accesării unui credit de la FMI.

"Există două tipuri de acord cu FMI. E un acord cu FMI care este în limita unei sume de două miliarde, în care FMI-ul acordă credit pentru (...) finanţarea deficitului. Şi e tipul ăla de credit pe care îl ştie toată lumea, care presupune restructurare, care presupune o serie de reduceri de cheltuieli. Noi nu am avut în discuţie, până în momentul de faţă, posibilitatea de a realiza un acord cu FMI", a declarat Orban, potrivit Agerpres.

Pentru a se evita orice derapaje, Orban dă asigurări că va fi păstrat în continuare un echilibru între venituri şi cheltuieli. Acest lucru va fi posibil ca și până acum, prin comunicarea cu mediul financiar internaţional și cu agenţiile de rating, spune premierul.

"Noi am dus o politică extrem de raţională, extrem de prudentă, am fost într-o permanentă comunicare cu mediul financiar internaţional, cu agenţiile de rating, aţi văzut că România nu a fost retrogradată, deşi am avut deficit de 4,6 provocat de guvernările anterioare. În general a existat încredere în capacitatea noastră de a menţine echilibrele economice (...). În continuare, orice măsură va fi bine fundamentată, va trebui să fie în legătură directă cu realitatea economică, cu posibilităţile efective de a suporta orice fel de cheltuieli. Orice creştere ulterioară evident că trebuie să se bazeze pe o creştere economică, trebuie să se bazeze pe o dinamizare a economiei, trebuie să se bazeze pe creşterea veniturilor salariale, care sunt suport pentru pensii. (...) Sigur că cea mai bună dovadă este că, deşi am fost în criză, guvernul pe care îl conduc s-a împrumutat mai ieftin decât guvernele PSD; cu o singură excepţie, în luna februarie, pentru că în luna februarie PSD a depus moţiune de cenzură ca urmare a angajării răspunderii", a precizat prim-ministrul.Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre CONCEDIEREA lui Mihai Petre de la Românii au talent!

 


 

Consiliul Fiscal estimează un deficit bugetar de 8,6 – 9,4% din PIB în acest an

 


 

Pe fondul crizei financiare generate de pandemia de coronavirus, Consiliul Fiscal estimează un deficit bugetar de 8,6 – 9,4% din PIB în acest an, pe fondul unei contracții economice între 4 și 6% din PIB.

De altfel, și premierul Ludovic Orban a vorbit despre un deficit de 8,5 - 8,6%, precizând însă că acesta va fi unul „dintre cele mai mici la nivel european”.

În acest context, mai multe cheltuieli au fost amânate: creșterea salariilor profesorilor se va face la anul, alocațiile pentru copii nu s-au dublat, ci au fost majorate cu 20%, iar pensiile nu au mai crescut cu 40%, cum prevede legea, ci doar cu 14%.

 

Citeşte mai multe despre:   Fondul Monetar International,   FMI,   Ludovic Orban