Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ludovic Orban: ”Directoarea de la Tarom a fost demisă pentru că a refuzat să țină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură” (VIDEO)

Ludovic Orban: ”Directoarea de la Tarom a fost demisă pentru că a refuzat să țină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură” (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 16 Oct 2019, 21:48
Politică

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat miercuri, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că directorul Tarom a fost demis marți seară pentru că nu ar fi fost de acord să țină la sol avioanele în ziua moțiunii de cenzură. Totul în contextul în care mai mulți parlamentari ai opoziției au venit atunci la București cu diferite curse pentru a vota moțiunea. 

”Guvernul Dăncilă nu mai poate să facă decât prostii, ceea ce face. Uitați-vă ce face Cuc la Ministerul Transporturilor. Demiteri de directori din niște motive foarte străvezii. Sunt foarte mulți în Tarom cei care spun că demiterea directoarei este pentru că ea a refuzat să țină avioanele la sol la moțiunea de cenzură, ca să nu vină parlamentarii pentru că erau cursele de la Iași, Timișoara, Cluj, care aduceau peste 20 de parlamentari ai opoziției și care dacă n-ar fi aterizat la timp, nu puteau să vină să voteze moțiunea. Asta se vorbește la Tarom, să nu credeți că inventez”, a declarat Ludovic Orban

Mădălina Mezei a fost schimbată marți seară din funcția de director TAROM. Decizia survine la finalul mandatului de ministru al Transporturilor al lui Răzvan Cuc, în condițiile în care Guvernul Dăncilă a fost demis în urma moțiunii de cenzură. 

În locul acesteia, la șefia Tarom va fi numit pilotul Valentin Gvinda. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   Tarom
 
Loading...