Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ludovic Orban: Preferința pentru colegul și prietenul meu, Florin Cîțu, în poziția de premier, i-a aparținut USR-PLUS. Coaliția merge mai departe. Nu este vorba despre un campionat de orgolii

Ludovic Orban: Preferința pentru colegul și prietenul meu, Florin Cîțu, în poziția de premier, i-a aparținut USR-PLUS. Coaliția merge mai departe. Nu este vorba despre un campionat de orgolii

Un articol de: Elena Stanciu - 17 Apr 2021, 21:52
Ludovic Orban: Preferința pentru colegul și prietenul meu, Florin Cîțu, în poziția de premier, i-a aparținut USR-PLUS. Coaliția merge mai departe. Nu este vorba despre un campionat de orgolii Foto: Inquam Photos / George Călin Politică

Președintele PNL, Ludovic Orban, transmite sâmbătă seară, printr-o postare pe Facebook, că actuala coaliție de guvernare merge mai departe și menționează că reprezentanții USR PLUS, care au anunțat că nu îl mai sprijină pe Florin Cîțu în funcția de prim-ministru, sunt cei care l-au preferat pe actualul premier atunci când au avut loc negocierile pentru formarea cabinetului.

 

Ludovic Orban: Nu poți să schimbi premierul numai pentru că nu-i convine unui partid din coaliție, că a fost schimbat un ministru lipsit de performanță

 

Referindu-se la tensiunile apărute în interiorul coaliției după demiterea lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătății, Ludovic Orban precizează că ”nu poți să schimbi premierul numai pentru că nu-i convine unui partid din coaliție, că a fost schimbat un ministru lipsit de performanță”.

”Coaliția merge mai departe. Partidul Național Liberal este un partid responsabil, un partid care s-a angajat în procesul de dezvoltare al României și care, în momentul în care și-a asumat răspunderea guvernării, ca principal partid de guvernământ, a făcut-o pentru a pune în practică un program de guvernare serios, care să asigure dezvoltarea României. Deci, coaliția merge mai departe.

În ceea ce privește condițiile, răspunsul meu este foarte clar, coaliția a stabilit candidatul la funcția de prim-ministru, chiar aș putea să spun că preferința pentru colegul și prietenul meu, Florin Cîțu, în poziția de premier, i-a aparținut USR-PLUS. Nu poți să schimbi premierul numai pentru că nu-i convine unui partid din coaliție, că a fost schimbat un ministru lipsit de performanță, în mod evident, căruia opinia publică i-a apreciat în mod negativ gafele și lipsa de performanță. Așteptăm nominalizarea unui ministru care să facă lucrurile care, într-adevăr, sunt foarte importante”, a precizat liderul liberal.

 

Orban: Orice ministru să știe că, înainte de a-și ataca premierul trebuie să își scrie demisia

 

În acest context, Ludovic Orban a repetat mesajul pe care l-a transmis tot sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă în Maramureș, acela că înainte de a-l ataca pe premier, orice ministru ar trebui să-și scrie demisia.Gata, e oficial! Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

”Orice ministru să știe că, înainte de a-și ataca premierul trebuie să își scrie demisia. Dacă nu și-a scris demisia, trebuie să știe că va pleca acasă, exact cum a plecat acasă Voiculescu. În nicio țară democratică din lumea asta niciun ministru nu-și permite să atace premierul. Premierul e cel care conduce Guvernul, în momentul în care ataci premierul înseamnă că nu mai ai ce să cauți în Guvernul respectiv”, a subliniat Orban.

 

Orban: Aici nu suntem într-o competiție, nu mai există război, între PNL, USR-PLUS, UDMR, grupul minorităților

 

Președintele PNL a insistat că revocarea din funcție a unui ministru care atacă premierul este o obligație, nu un moft.

„Avertizez miniștrii că nu e o chestiune de moft, este pur și simplu obligația premierului de a revoca din funcție orice ministru care atacă premierul. Dacă cineva din guvern vrea să dea declarații critice la adresa premierului întâi să scrie demisia, apoi să dea declarații critice.

Aici nu suntem într-o competiție, nu mai există război, între PNL, USR-PLUS, UDMR, grupul minorităților, există o înțelegere pentru România privitoare la guvernarea țării, nu este vorba despre un campionat de orgolii sau o competiție între oameni care suferă de vedetism. Este vorba de o răspundere uriașă pe umerii noștri, să guvernăm România”, se mai arată în mesajul lui Ludovic Orban.

Ludovic Orban: Preferința pentru colegul și prietenul meu, Florin Cîțu, în poziția de premier, i-a aparținut USR-PLUS. Coaliția merge mai departe. Nu este vorba despre un campionat de orgolii

 

 

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   PNL,   USR PLUS,   Florin Citu