Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ludovic Orban: Cei de la PSD au făcut iarăși o nefăcută. Au făcut modificările la Codurile penale cu interesul special de a afecta procedurile judiciare în cazurile Dragnea și Tăriceanu (VIDEO)

Ludovic Orban: Cei de la PSD au făcut iarăși o nefăcută. Au făcut modificările la Codurile penale cu interesul special de a afecta procedurile judiciare în cazurile Dragnea și Tăriceanu (VIDEO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 24 Apr 2019, 22:33
Politică

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat miercuri, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” că liberalii vor depune o sesizare la Curtea Constituțională după ce Codurile Penale au fost adoptate în Parlament în forma dată de Comisia Iordache, fiind respinse toate amendamentele Opoziţiei. 

”Cei de la PSD au făcut iarăși o nefăcută. (...) Readuc aminte că am atacat la CCR modificările la Codul Penal și la Codul de procedură penală și că la Codul Penal 32 de prevederi au fost declarate neconstituționale din 48 atacate, iar la Codul de procedură penală 64 din 98, ca să vă dați seama cum au legiferat cei din majoritate. Și de data asta au făcut modificări la Codul Penal și la Codul de procedură penală cu dedicație, în favoarea infractorilor și cu interesul special de a afecta modul în care decurg procedurile judiciare în cazul Dragnea și în cazul Tăriceanu.  

Echipa noastră lucrează, vom ataca. În cursul zilei de mâine vom depune sesizarea la Curtea Constituțională, dar și aici au împins lucrurile de asemenea natură încât să lase practic 24 de ore pentru a fundamenta sesizarea la Curtea Constituțională. Au abuzat la maximum de toate prevederile procedurale ca să ne pună în situația să facem sesizarea foarte repede. De regulă, în ziua în care se adoptă nu se anunță că începe termenul pentru atacare la Curte. Practic, au apelat la toate pârghiile constituționale pentru a reduce cât mai mult timpul de atacare la CCR. 

Dar nu e nicio problemă pentru că suntem pregătiți, vom depune toate argumentele pentru a motiva sesizarea la CCR împotriva tuturor modificărilor care nouă ni se par neconstituționale și sunt convins că majoritatea nu va putea, prin acest nou atac contra justiției și împotriva normelor firești de funcționare a justiției, să îi scape de consecințele faptelor lor pe cei doi lideri penali, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu”, a declarat Ludovic Orban

Printre modificările aduse la Codurile Penale se numără reducerea termenelor de prescripţie a pedepselor, eliminarea sintagmei neglijenţa în serviciu si introducerea unui termen de numai un an în care se poate face un denunţ. Președintele Klaus Iohannis mai are o cale prin care poate bloca legile, daca trimite proiectele la reexaminare în Parlament. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   PNL
 
 
 
Loading...