Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ludovic Orban îl face praf pe liderul ALDE: "Obrăznicia, mitomania şi dispreţul faţă de oameni au devenit brand Tăriceanu"

Ludovic Orban îl face praf pe liderul ALDE: "Obrăznicia, mitomania şi dispreţul faţă de oameni au devenit brand Tăriceanu"

Un articol de: - 30 Mar 2018, 23:16
Politică

Liderul PNL, Ludovic Orban, a lansat vineri un atac extrem de virulent la adresa preşedintelui ALDE şi al Senatului.
Orban susţine că "obrăznicia, mitomania şi dispreţul faţă de oameni au devenit brand Tăriceanu", făcând trimitere la afirmaţiile liderului ALDE potrivit cărora Guvernul nu este vinovat pentru creşterea preţului carburanţilor.

"Obrăznicia, mitomania şi dispreţul faţă de oameni au devenit brand Tăriceanu. Iată ce răspunde acesta, întrebat fiind despre creşterea preţului la carburanţi: 'Preţurile nu le stabileşte Guvernul. Se stabilesc pe cerere şi ofertă. Am vorbit ieri pe temă inflaţiei. Isărescu a dat explicaţii cuprinzătoare. Aşa avem explicaţii pe evoluţia unor preţuri'. Cum să minţi în halul asta şi să îţi imaginezi că te mai crede cineva? Oare nu toată lumea ştie că preţul la carburanţi a crescut doar datorită reintroducerii supraaccizei de guvernul pilotat de Dragnea şi Tăriceanu? Şi asta în condiţiile în care eliminarea supraaccizei a fost o promisiune de bază în campania electorală!", a scris Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook.

Tăriceanu a spus vineri, la Timişoara, că Executivul nu se face responsabil pentru majorarea preţului la motorină, care a crescut cu aproape un leu într-un an, susţinând că preţul este dictat de cerere şi ofertă. 

"Preţurile, ştiţi bine, nu le stabileşte Guvernul, se stabilesc pe baza raportului dintre cere şi ofertă. Ieri am urmărit cu interes participarea guvernatorului Băncii Naţionale la o dezbatere de la Cameră exact pe tema inflaţiei şi cred că domnia sa a dat nişte explicaţii care sunt destul de cuprinzătoare şi cred că dacă o citiţi acele explicaţii o să aveţi probabil şi nişte răspunsuri în legătură cu evoluţia unor preţuri", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, conform news.ro.

 

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   Calin Popescu Tariceanu,   ALDE