Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Luni începe o nouă sesiune parlamentară: Află prioritățile legislative ale Camerei Deputaților și Senatului

Luni începe o nouă sesiune parlamentară: Află prioritățile legislative ale Camerei Deputaților și Senatului

Un articol de: - 02 Sep 2012, 16:22
Luni începe o nouă sesiune parlamentară: Află prioritățile legislative ale Camerei Deputaților și Senatului Foto: caleaeuropeana.ro Politică

Camera Deputaților și Senatul își vor relua activitatea luni, 3 septembrie, aceasta fiind ultima parlamentară ordinară din actuala legislatură, scrie Hotnews.

Potrivit liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților, prioritățile legislative vor fi anunțate în ziua deschiderii lucrărilor.

"Există mai multe priorități pentru fiecare domeniu de activitate care vor fi anunțate după ședința grupurilor parlamentare, la deschiderea sesiunii. În domeniul juridic, prioritățile sunt cele legate de adoptarea legii de punere în aplicare a Codului penal și a legii de punere în aplicare a Codului de procedură penală. De asemenea, este o lege care vizează decalarea intrării în vigoare Codului de procedură civilă de la 1 septembrie anul acesta la 1 februarie 2013", a anunțat deputatul PSD Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

În schimb, prioritățile legislative ale democrat-liberalilor vor fi stabilite în cursul reuniunii de duminică a conducerii partidului cu parlamentarii partidului, a declarat liderul deputaților PDL, Mircea Toader.

"Deocamdata, noi avem initiațivele noastre, și nu pe cele ale Guvernului și în functie de priorități pe acestea le vom susține. În primul rând, vom sustine inițiativele colegilor noștri. Și, sigur, le vom analiza și pe acelea care sunt de interes național", a precizat Mircea Toader.

În Senat, sesiunea va începe cu alegerea noilor structuri de conducere în grupurile parlamentare, în comisiile permanente, fiind stabilită, prin votul plenului și componența Biroului Permanent.

Președintele PNL, Crin Antonescu, urmează să își reia funcția de președinte al Senatului, activitate întreruptă pe perioada cât a fost președinte interimar al României.

Partidele politice își vor nominaliza reprezentanții pentru funcțiile din Biroul permanent și cele de la conducerea comisiilor, pe baza algoritmului politic, la începutul fiecărei sesiuni.

În ședintele viitoare de plen, Senatul va relua discuțiile referitoare la unele proiecte de lege care reglementează domeniul social și care propun modificări ale Codului muncii, precum și modificări ale legislației privind sistemul unitar de pensii, asistența socială, prevenirea violenței în familie, promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, indemnizația pentru creșterea copilului sau acordarea tichetelor de masă.
 

Citeşte mai multe despre:   Camera Deputatilor,   Senat,   Parlamentul Romaniei,   Palatul Parlamentului