Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică MAE: Declarațiile privind renegocierea tratatelor UE pentru a permite expulzarea, îngrijorătoare

MAE: Declarațiile privind renegocierea tratatelor UE pentru a permite expulzarea, îngrijorătoare

Un articol de: -
Foto: ghimpele.ro Politică

Ministerul Afacerilor Externe a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, că a luat notă „cu neplăcută surprindere” de declarațiile deputatului francez Philippe Meunier, care privesc renegocierea tratatelor Uniunii Europene, astfel încât să fie permisă expulzarea românilor fără venituri.

„Ministrul Afacerilor Externe a luat notă cu neplăcută surprindere de declarațiile deputatului francez, Philippe Meunier, privind renegocierea tratatelor cu Uniunea Europeană, pentru a permite expulzarea românilor fără venituri. Ministerul Afacerilor Externe consideră îngrijorătoare astfel de declarații la adresa cetățenilor unui alt stat membru și în totală contradicție cu valorile și principiile europene. De altfel, Ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, a transmis deja o scrisoare deputatului francez Philippe Meunier, prin care își exprimă dezacordul cu privire la declarațiile profund discriminatorii, cu caracter xenofob, care contravin, în totalitate, valorilor și normelor europene și relațiilor dintre statele membre UE.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea respectării ferme a principiului liberei circulații a persoanelor în Uniunea Europeană și a libertății de stabilire pentru toți cetățenii români,” conform unui comunicat de presă de miercuri al MAE.

Philippe Meunier a trimis pe 11 august o declarație președintelui Francoise Hollande în legătură cu situatia romilor, spunând că aceștia afectează marile orașe franceze și cere guvernului să pună capăt „mahalalelor, cerșetorilor agresivi și numărului mare de spargeri și furturi”, relatează Lyon Capitale.

Poate cel mai grav, Meunier este secretar național din partea partidului UMP pentru libertățile civile și cere „renegocierea tratatelor europene,” astfel încât acestea să „permită expulzarea românilor fără resurse.” A se observa că nu se referă la „străini” fără resurse, ci în mod specific la români.

Vezi AICI mai multe despre cererea lui Meunier

În prezent, din moment ce românii sunt cetățeni europeni, aceștia nu pot fi expulzați forțat din Franța sau alt stat UE. Cu câteva zile în urmă, Human Rights Watch a cerut Franței să înceteze evacuarea și desființarea discriminatorie a taberelor de romi.

Vezi AICI mai multe despre declarațiile Human Rights Watch

Citeşte mai multe despre:   ministerul afacerilor externe,   Franta,   declaratii,   Uniunea Europeana
 
 
 
Loading...