Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică MAE: Nu există niciun român printre persoanele reținute sau arestate în Turcia, sub acuzații de sprijin sau de apartenență la organizații teroriste

MAE: Nu există niciun român printre persoanele reținute sau arestate în Turcia, sub acuzații de sprijin sau de apartenență la organizații teroriste

Un articol de: Redacția B1.ro - 14 Noi 2019, 20:57
Politică

Ministerul de Externe a anunțat că nu există niciun cetățean român printre persoanele reținute sau arestate în Turcia, sub acuzații de sprijin sau de apartenență la organizații teroriste.

Precizarea vine în contextul în care cotidianul turc Hurriyet a publicat o listă cu jihadiștii aflați în închisori din Turcia, iar printre aceștia este evidențiată și prezența unui român.

„Ca urmare a demersurilor întreprinse de către Ambasada României la Ankara pe lângă autoritățile locale competente, în vederea obținerii de informații suplimentare cu privire la o eventuală repatriere a unui cetățean român, autoritățile turce au transmis că nu există date care să confirme existența unui cetățean român printre persoanele reținute sau arestate sub acuzații de sprijin sau de apartenență la organizații teroriste.

Totodată, autoritățile turce au reiterat procedura aplicabilă în astfel de cazuri, respectiv notificarea misiunii diplomatice a statului în care urmează să fie returnată persoana în cauză.

Precizăm că, la acest moment, nu există în derulare o astfel de procedură îndreptată împotriva unui cetățean român”, a transmis Ministerul de Externe, printr-un comunicat.
 

Citeşte mai multe despre:   MAE,   Turcia
 
Loading...