Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică MAE: Situația de instabilitate din Republica Moldova nu a fost depășită. UE și partenerii strategici trebuie să fie vigilenți în continuare / Ce spune instituția despre strategia României

MAE: Situația de instabilitate din Republica Moldova nu a fost depășită. UE și partenerii strategici trebuie să fie vigilenți în continuare / Ce spune instituția despre strategia României

Un articol de: Redacția B1.ro - 17 Iun 2019, 21:59
MAE: Situația de instabilitate din Republica Moldova nu a fost depășită. UE și partenerii strategici trebuie să fie vigilenți în continuare / Ce spune instituția despre strategia României Politică

S-a considerat că situația de instabilitate din Republica Moldova nu a fost depășită, motiv pentru care este necesară, în continuare, o atenție specială din partea UE și a partenerilor strategici, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

În acest context, ministrul Meleșcanu se declară satisfăcut de deblocarea crizei politice de la Chișinău, prin „decizia înțeleaptă a conducerii Partidului Democrat de a accepta o tranziție pașnică”, arată comunicatul.

Demnitarul și-a exprimat preocuparea referitoare la securitatea Republicii Moldova și, binînețeles, la dosarul privind Transnistria. Astfel, el a subliniat că este important ca UE să sprijine, în continuare, formatul 5+2 pentru luarea deciziilor de soluționare a conflictului transnistrean. Totul, arată comunicatul, trebuie să se facă cu respectarea deplină a integrității teritoriale și fără a afecta parcursul european al Republicii Moldova. 

În aceste condiții, Teodor Meleșcanu a propus demararea în grupurile de lucru ale Consiliului UE, cu sprijinul Comisiei Europene, a procesului de redactare a unui plan cuprinzător și ambițios de măsuri de asistență, consiliere și sprijin financiar pentru Republica Moldova, care să sprijine și să încurajeze procesele de reformă și agenda politică europeană. 

„Ministrul Teodor Meleșcanu a asigurat partenerii europeni că România va continua să sprijine puternic, și la nivel bilateral, parcursul european și reformele necesare în Republica Moldova”, conchide comunicatul lansat de MAE.

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Afacerilor Externe (MAE)