Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Marcel Ciolacu: Aștept să văd dacă Președintele va respecta Constituția când PSD va câștiga alegerile / Nu consider oportună o eventuală suspendare a Președintelui în contextul actual

Marcel Ciolacu: Aștept să văd dacă Președintele va respecta Constituția când PSD va câștiga alegerile / Nu consider oportună o eventuală suspendare a Președintelui în contextul actual

Un articol de: Vladimir Ionescu - 04 Dec 2020, 08:20
Marcel Ciolacu: Aștept să văd dacă Președintele va respecta Constituția când PSD va câștiga alegerile / Nu consider oportună o eventuală suspendare a Președintelui în contextul actual Foto: Inquam Photos / George Călin Politică

Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține că social-democrații, în scenariul în care se clasează primii la alegerile parlamentare de duminică, vor merge cu o propunere de premier la consultările de la Cotroceni, dar și cu o listă de semnături care să ateste că ei sunt cei care vor forma majoritatea necesară pentru constituirea unui guvern.

Marcel Ciolacu: Aștept să văd dacă Președintele respectă Constituția când PSD va câștiga alegerile

 

„Sub nicio formă PSD nu va face un guvern cu PNL, dar aştept să văd dacă Preşedintele respectă Constituţia când PSD va câştiga alegerile şi atunci avem o soluţie pentru acest lucru, nu neapărat o soluţie cu suspendarea, ceea ce consider că ar fi o aberaţie politică într-un moment şi aşa de criză, şi aşa în care românii sunt atât de încercaţi”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Întrebat care este soluţia pe care o ia în calcul, liderul PSD a explicat că vrea să prezinte Preşedintelui şi o listă cu semnături din partea celor care ar constitui majoritatea necesară pentru susținerea premierului propus de social-democraţi.

„Eu am spus, ca şi român, nu consider oportună o eventuală suspendare a Preşedintelui, ţinând cont de contextul actual prin care trece România în acest moment, şi îmi menţin această părere, că nu aşa se abordează lucrurile. Soluţia cea mai bună când mergem cu propunerea de prim-ministru, vom merge şi cu semnăturile pentru a demonstra o majoritate Preşedintelui României, pe care o vom avea în Parlamentul României. În acel moment este evident că avem voturile necesare şi preşedintele va fi obligat să facă acest lucru. Haideţi să ajungem în acel moment!”, a adăugat preşedintele PSD.

Votarea în străinătate începe vineri seară, la ora 20 (ora României). Prima secție care se deschide e cea din Auckland, Noua Zeelandă

 

Alegerile parlamentare din România se vor desfășura duminică la nivel național, însă ele încep încă de astăzi în străinătate, după cum a precizat joi Iulian Ivan, Reprezentantul cu Însărcinări Speciale pentru Procese Electorale din cadrul Ministerul Afacerilor Externe, care a oferit mai multe clarificări legate de votul în diaspora.

„După cum știți, în cursul zilei de mâine, 4 decembrie, va începe votarea în străinătate, prima secție care se va deschide fiind cea din Auckland, Noua Zeelandă, la ora 20, ora României. Suntem pregătiți pentru a ne asigura că procesul de vot va decurge în cele mai bune condiții în străinătate”, a spus Iulian Ivan.

Printre altele, oficialul a menționat că MAE „organizează un număr de 748 de secții de votare. Menționez că aceste secții îndeplinesc toate condițiile de sănătate privind respectarea măsurilor de prevenire a infectării COVID-19. (...) În ceea ce privește acest număr de 748 de secții de votare, vreau să reiterez faptul că față de alegerile parlamentare anterioare, din anul 2016, când au fost organizate 417 secții de votare, anul acesta am propus organizarea a 331 de secții de votare în plus”.

Citeşte mai multe despre:   Marcel Ciolacu