Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Marcel Ciolacu: Liberalii lucrează de zor la simulări pentru a majora TVA-ul. Prețurile vor crește până la cer și peste un milion de români vor ajunge sub pragul sărăciei

Marcel Ciolacu: Liberalii lucrează de zor la simulări pentru a majora TVA-ul. Prețurile vor crește până la cer și peste un milion de români vor ajunge sub pragul sărăciei

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 18 Oct 2020, 16:56
Marcel Ciolacu: Liberalii lucrează de zor la simulări pentru a majora TVA-ul. Prețurile vor crește până la cer și peste un milion de români vor ajunge sub pragul sărăciei Foto. Inquam Photos / George Călin Politică

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a acuzat PNL că i-a mințit pe români în privința majorării salariilor pentru profesori și a pensiilor, iar acum mint în legătură cu taxele și impozitele. Ciolacu susține că liberalii „lucrează de zor la simulări pentru a crește TVA-ul general de la 19% și TVA-ul la alimente de la 9% la 22%”, deși public susțin că nu au în plan nicio astfel de măsură. Liderul social-democraților a mai susținut că liberalii i-au mințit și pe medici că le vor asigura materialele de protecție necesare în lupta cu epidemia de coronavirus, iar cadrele medicale au ajuns să protesteze în plină criză sanitară tocmai pentru că această promisiune nu a fost respectată. 

 

Marcel Ciolacu acuză PNL că a minți în privința salariilor pentru profesori și a pensiilor

 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a susținut că PNL i-a mințit pe vârstnici că au alocat bani din buget pentru majorarea pensiilor cu 40% când, de fapt, nu au făcut acest lucru. Ciolacu acuză că liberalii au majorat pensiile cu doar 14%, ca restul banilor să-i folosească în scop personal, inclusiv pentru a cumpăra „primari la bucată”.

„V-au mințit. Trebuie să plătească! E rândul vostru acum!!!

V-au mințit că au pus bani în buget pentru creșterea pensiilor de la 1 septembrie. Peste 5 milioane de seniori au fost păcăliți! Au văzut că de fapt le-au tăiat două treimi (26%) din cât li se cuvenea de drept! Banii de pensii au mers pe despăgubiri aberante, către clientela PNL care a furat în plină pandemie și către cumpărarea de primari la bucată”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El i-a acuzat pe liberali că au mințit și în ceea ce privește majorarea salariilor pentru profesori, care trebuia să se producă în septembrie, dar a fost amânată pentru anul viitor: „V-au mințit că au pus bani în buget pentru creșterea salariilor profesorilor de la 1 septembrie. Nu i-au pus! Peste 215.000 de dascăli au fost păcăliți! Profesorii au rămas să-și facă meseria cu mâinile goale în plină criză COVID-19: fără a fi testați, fără măști, fără mijloacele necesare învățământului on-line, fără bonusul de prima linie!”.

Marcel Ciolacu a mai susținut că PNL i-a mințit și pe medici că le vor asigura materialele și echipamentele de protecție atât de necesare în lupta cu epidemia de coronavirus, or acest lucru nu s-a întâmplat și așa au ajuns cadrele medicale să protesteze în plină criză sanitară.

 Celebrul prezentator S-A STINS din viață. ESTE VESTEA TRISTĂ A ZILEIBeing Sent

Ciolacu afirmă că liberalii se pregătesc să majoreze TVA-ul

 

Liderul social-democraților îi mai acuză pe liberali că se pregătesc să majoreze TVA-ul, deși public neagă categoric acest lucru.

„Acum vă mint că nu vor crește impozitele și taxele, deși, pe ascuns, lucrează de zor la simulări pentru a crește TVA-ul general de la 19% și TVA-ul la alimente de la 9% la 22%. Adică vor crește prețurile până la cer! Cu ce cost? Scăderea drastică a consumului, prăbușirea puterii de cumpărare și a nivelului de trai și aducerea a peste 1 MILION de români sub pragul sărăciei! Acest guvern incompetent vă minte din nou! După criza sanitară, vor aduce și urgia economică peste România”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

În finalul postării, președintele PSD le-a cerut liberalilor să iasă public și să le explice românilor ce au de gând să facă după alegeri: „Dar românii nu mai pot fi păcăliți! Ieșiți și prezentați CLAR măsurile de austeritate pe care vreți să le luați după alegeri! Oricum veți plăti. E rândul românilor, acum!”.