Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Marcel Ciolacu: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece cu peste 250 de voturi / Avem împrumut de 1.000 de euro pe secundă

Marcel Ciolacu: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece cu peste 250 de voturi / Avem împrumut de 1.000 de euro pe secundă

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 13 Aug 2020, 09:18
Marcel Ciolacu: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece cu peste 250 de voturi / Avem împrumut de 1.000 de euro pe secundă Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a declarat că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, pe care social-democrații o vor depune în Parlament pe 17 august, va trece cu peste 250 de voturi. Pentru picarea unui Cabinet e nevoie de minimum 233 de voturi. Ciolacu a mai susținut că Guvernul PNL este unul incompetent, ne-a îndatorat și mai mult și e complet lipsit de credibilitate, iar președintele Klaus Iohannis este nevoit să mintă periodic pentru a-i acoperi acestuia greșelile.

 

Marcel Ciolacu: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece

 

Miercuri seară, Marcel Ciolacu a declarat, pentru Antena 3, că moțiunea de cenzură pregătită de social-democrați pentru a dărâma Guvernul PNL va trece cu 250 de voturi. 

„Dacă aţi fi fost în Parlament astăzi (miercuri - n.r.), toţi liderii politici, inclusiv PMP-ul, liderul PMP-ului, care e la guvernare cu PNL, a zis că se vede de pe Marte cât de prost este gestionată pandemia. Moţiunea va trece cu peste 250 de voturi”, a declarat Ciolacu.

Acesta a anunțat depunerea moțiunii chiar de la tribuna Parlamentului, miercuri, în ședința reunită a celor două Camere, după ce premierul Ludovic Orban a prezentat raportul privind modul în care Guvernul a gestionat epidemia de coronavirus.

„Un haos imens, o economie pusă la pământ și șomaj galopant - Asta e România după o guvernare liberală. Pe 17 august PSD, va depune moțiunea de cenzură. Trebuie să plecați acasă sau la pușcărie, în funcție de faptele fiecăruia”, a susținut atunci liderul social-democraților.

Declarația l-a enervat pe Orban. Ajuns din nou la tribună, acesta a susținut că afirmațiile adversarului său politic sunt o adevărată jignire: „Nu vreau să răspund la niște acuzații nefondate care reprezintă o jignire personală la adresa onestității mele. În cariera mea de 30 de ani niciodată nu am luat un leu care nu mi s-a cuvenit. Niciodată nu s-a lipit un e de mine pe care nu l-am meritat. Desfid toată demagogia găunoasă referitoare la tunuri și țepe în timpul guvernării liberale”. 

 

Președintele PSD: „Avem împrumut de 1.000 de euro pe secundă”

 UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

Marcel Ciolacu a mai afirmat că datoria României depăşeşte 40% din PIB și că „avem împrumut de 1000 de euro pe secundă”.

„Nimeni nu se aştepta ca în această perioadă, când lumea stătea închisă în casă, ei să facă sute de milioane. Nimeni nu se aştepta ca într-un timp atât de scurt să depăşim 40% din PIB. Avem împrumut de 1.000 de euro pe secundă”, a mai declarat Ciolacu.

El a mai spus că PNL și Klaus Iohannis atacă PSD-ul, dușmanul lor tradițional, tocmai pentru a acoperi aceste lucruri.

De altfel, social-democratul a afirmat că președintele Klaus Iohannis este nevoit să mintă periodic pentru a acoperi greșelile Guvernului pe care îl susține: „Preşedintele Iohannis e nevoit să mintă periodic, pentru că acest Guvern al său s-a dovedit a fi total incompetent. Mai nou, după raportul Curţii de Conturi, sunt şi hoţomani şi, cel mai grav, sunt lipsiţi de credibilitate. Faci chefuri în biroul premierului, fără mască... Nimeni nu îi mai crede. Şi atunci preşedintele ar fi avut două alternative: să iasă şi să recunoască că acest Guvern e un eşec politic total sau să continue să încerce să îi acopere periodic cu credibilitatea funcţiei prezidenţiale, să depăşească aceste alegeri. De aceea această obsesie de a avea alegerile cât mai repede, pentru că vede că nu funcţionează acest guvern”.

Citeşte mai multe despre:   Marcel Ciolacu,   PSD,   motiune de cenzura,   Guvernul Orban,   Klaus Iohannis,   datorie publica