Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Maria Grapini: Vă liniştesc, nu mă remaniză, ca să fie clar!

Maria Grapini: Vă liniştesc, nu mă remaniză, ca să fie clar!

Un articol de: - 27 Sep 2013, 21:30
Foto: paginademedia.ro Politică

Ministrul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a declarat, vineri, că nu a avut niciun conflict cu premierul Victor Ponta și nici nu s-a pus problema de remaniere.

"Vreau să fiu foarte directă, ştiu că supăr când sunt directă, aţi văzut şi zilele trecute, şi vă liniştesc, nu mă remaniză, ca să fie clar, deci rămân mai departe cu dumneavoastră", a spus Grapini.

Întrebată dacă a clarificat cu Victor Ponta problema remanierii sale din funcţia de ministru, Maria Grapini a spus că nu a existat cuvântul "remaniere" în dialogul cu premierul.

"Cuvântul remaniere nu a existat în acest dialog. Nu aveam nimic de clarificat, pentru că transcriptul dezbaterii de două ore şi ceva a rezolvat totul. Eu am criticat şi o parte şi alta - şi partea privată şi cea publică - şi dacă unei părţi a presei îi plac lucrurile spumoase şi a tăiat din context, asta e. Eu îmi fac treaba încercând să aduc un plus de imagine guvernării, pentru că de aceea am acceptat să fac parte dintr-o guvernare. Fac parte dintr-o echipă, nu pot să fac nici pe turism şi nici pe IMM-uri decât colaborând cu ceilalţi miniştri. Deci, nu am şi nu a fost niciun conflict cu premierul", a explicat Maria Grapini, scrie Mediafax.

Citeşte mai multe despre:   maria grapini,   remaniere,   Ponta
 
 
 
Loading...