Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Marian Vanghelie şi Adrian Severin, în lacrimi după demisia eurodeputatului din PSD

Marian Vanghelie şi Adrian Severin, în lacrimi după demisia eurodeputatului din PSD

Un articol de: - 28 Mar 2011, 18:23
Foto: B1 TV Politică

Președintele PSD București, Marian Vanghelie și europarlamentarul Adrian Severin au izbucnit în lacrimi, luni, după ce Severin și-a anunțat demisia din partid. După un discurs critic la adresa presei şi a colegilor care l-au "judecat înainte de o anchetă", Adrian Severin a ţinut să le mulţumească celor datorită cărora a ajuns în funcţiile unde se află astăzi. În acel moment, politicianului a început să îi tremure vocea, după care a părut că izbucneşte în lacrimi.

La finalul discursului susţinut de Adrian Severin, Marian Vanghelie a ţinut să mai facă o serie de precizări, izbucnind de asemenea în lacrimi.

“Vreau să îi mulţumesc lui Severin pentru ceea ce am reuşit să facem împreună şi pentru că am avut o discuţie (…) în care am vrut să luăm o decizie,  dar era foarte complicat, am luat o decizie de comun acord. (…) De altfel de aceea am şi vrut să nu se mai creadă că sunt jocuri, că sunt manevre… Era o decizie a partidului pe care noi aveam obligaţia politică să o ducem la îndeplinire, Victor Ponta a fost corect că a trimis-o către organizaţie”, a spus Marian Vanghelie.

Vezi AICI discursul susţinut de Adrian Severin

Severin şi Vanghelie, în lacrimi


Adrian Severin şi-a anunţat demisia, luni, din PSD, în ziua în care împlineşte 57 de ani, după circa o săptămână de la izbucnirea scandalului de corupţie în care este implicat. Mai mulţi colegi, precum şi liderul PSD i-au cerut demisia atât din partid cât şi din Parlamentul European, după o înregistrare compromiţătoare publicată de jurnaliştii de la Sunday Times.


Citeşte mai multe despre:   adrian severin,   demisie,   Marian Vanghelie,   europarlamentar
 
 
 
Loading...