Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Marko Bela: În această săptămână vom discuta în UDMR, de principiu, o nouă majoritate cu PNL

Marko Bela: În această săptămână vom discuta în UDMR, de principiu, o nouă majoritate cu PNL

Un articol de: - 24 Noi 2014, 14:22
Foto: balkanpress.ro Politică

UDMR va discuta săptămâna aceasta despre o nouă majoritate cu PNL, urmând ca cel mai probabil anul viitor să încerce formarea unei alte majorități parlamentare, a declarat luni senatorul Marko Bela.

"Vom discuta acest lucru probabil deja săptămâna aceasta, când se va întruni conducerea UDMR, dar probabil că numai în principiu, fiindcă după cunoştinţele mele nu au existat astfel de tatonări", a spus fostul lider al formațiunii.

Senatorul UDMR a adăugat că, probabil, anul viitor se va încerca formarea unei alte majorităţi.

”Nu UDMR va decide dacă se schimbă Guvernul sau nu. Acest lucru depinde de majoritatea parlamentară şi depinde şi de voturile UDMR. Dar în acest moment, n-am cunoştinţă că ar exista din partea Opoziţiei o intenţie imediată de a forma o anumită majoritate. Bănuiesc că mai curând sau mai târziu probabil că la anul se va încerca formarea unei alte majorităţi şi atunci noi înşine va trebui să vedem ce facem, dar decizia, după părerea mea, nu este a momentului”, a mai spus fostul președinte al UDMR la RFI.

Președintele UDMR Kelemen Hunor declarase săptămâna trecută, că Uniunea nu caută pretexte pentru ieşirea de la guvernare şi că, în momentul de faţă, încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat la vot şi care a fost resortul care a stat la baza votului electoratului maghiar.


Citeşte mai multe despre:   UDMR,   PNL
 
 
 
Loading...