Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie, îndeamnă românii să iasă la vot: Să arătăm că ne preocupă să fim parte a deciziei care va contura viitorul Uniunii. UE înseamnă dezvoltare! (VIDEO)

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie, îndeamnă românii să iasă la vot: Să arătăm că ne preocupă să fim parte a deciziei care va contura viitorul Uniunii. UE înseamnă dezvoltare! (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 22 Mai 2019, 12:41
Politică

Mihai Daraban îndeamnă românii să participe în număr cât mai mare la vot. Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României spune că românii trebuie să dea un semnal puternic la alegeri şi să demonstreze că sunt membri activi ai Uniunii Europene, informează B1 TV.  

În perioada 23-26 mai 2019, europenii vor vota pentru a stabili componența noului Parlament European. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României îndeamnă românii să iasă în număr cât mai mare la vot la alegerile europarlamentare.

”Doar exprimându-ne drepturile derivate din calitatea de membri ai Uniunii Europene putem arăta că ne preocupă cu adevărat să fim parte a deciziei care va contura viitorul Uniunii. Uniunea Europeană înseamnă dezvoltare și o șansă uriașă pentru cetățenii români și pentru firmele românești de a crește”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
 
Acesta îi îndeamnă pe români să iasă şi la referendumul convocat de preşedintele Klaus Iohannis.

”Comunitatea de afaceri din România reafirmă nevoia de transparență, deschidere și predictibilitate a deciziei politice care afectează companiile și economia. Acestea sunt bune practici generalizate la nivelul Uniunii Europene și Camera de Comerț și Industrie a României va continua să reafirme în spațiul public necesitatea unei consultări reale între clasa politică și companiile private”, a mai declarat Daraban. 

Alegerile europarlamentare din 26 mai vor conduce la o schimbare a titularilor posturilor-cheie din instituţiile Uniunii Europene. La două zile după scrutin, liderii europeni se vor reuni pentru a discuta împărţirea posturilor şi pentru a pregăti negocierile cu noul Parlament European. Orice acord privind aceste posturi trebuie să pună în balanţă interesele statelor membre. 

Citeşte mai multe despre:   mihai daraban,   ccir,   alegeri europarlamentare 2019
 
 
 
Loading...