Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Mihai Fifor a fost ales președinte PSD Arad, învingându-l la vot pe Dorel Căprar 

Mihai Fifor a fost ales președinte PSD Arad, învingându-l la vot pe Dorel Căprar 

Un articol de: - 22 Feb 2020, 19:13
Foto: Facebook / Mihai Fifor Politică

Mihai Fifor a fost ales, sâmbătă, președinte al organizației județene PSD Arad. Decizia a fost luată în cadrul Conferinței Extraordinare a organizației, Fifor obținând 64 de voturi din totalul de 123 exprimate. 

Fostul secretar general PSD l-a învins astfel pe contracandidatul său Dorel Căprar. 

Tot în ședința de sâmbătă, prim-vicepreședinte al PSD Arad a fost ales deputatul Florin Tripa. 

Alegerea conducerii PSD Arad a fost marcată de un scandal, în ultimele săptămâni. Asta după ce, la începutul lunii februarie, Dorel Căprar, inculpat în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara, a fost ales preşedinte al organizației. 

Conferinţa Extraordinară de atunci a avut loc deşi conducerea partidului a cerut amânarea ei. Totul, în contextul unui conflict intern în PSD Arad, între Căprar şi Fifor. Mihai Fifor a refuzat atunci să participe la şedinţă, apreciind că procedura este „viciată în profunzimea ei".

Dorel Căprar ar fi trebuit să candideze pentru funcția de președinte împreună cu Mihai Fifor, însă cel din urmă a transmis o scrisoare prin care a cerut amânarea Conferinței Extraordinare a PSD Arad, „având în vedere situația politică actuală, care impune prezența conducerii PSD la București pentru organizarea activităților politice din perioada imediat următoare”.

Cu toate acestea, Conferința extraordinară a PSD Arad a avut loc, iar Dorel Căprar a fost singurul candidat pentru funcția de președinte al organizației județene și a fost astfel ales în funcția de președinte. 

În cele din urmă, conducerea centrală a PSD a stabilit că alegerile nu s-au făcut în mod statutar, astfel că acestea au fost anulate și s-a luat decizia organizării unei noi Conferințe Extraordinare. 

Amintim că Dorel Căprar a fost chemat la DNA în luna decembrie pentru a fi informat că are calitatea de inculpat în dosarul şpăgilor de la vama Nădlac 2. Deputatul Căprar este acuzat de 12 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii.
 

Citeşte mai multe despre:   Mihai Fifor,   PSD,   Stiri Arad