Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Mihai Fifor (PSD): În ședința coaliției, nu s-a pronunțat un nume pentru postul de guvernator al BNR

Mihai Fifor (PSD): În ședința coaliției, nu s-a pronunțat un nume pentru postul de guvernator al BNR

Un articol de: Vladimir Ionescu - 24 Iun 2019, 20:31
Mihai Fifor (PSD): În ședința coaliției, nu s-a pronunțat un nume pentru postul de guvernator al BNR Foto: Inquam Photos Politică

Mihai Fifor, purtătorul de cuvânt al PSD, a precizat că în ședința coaliției nu s-a pronunțat un nume pentru postul de guvernator al BNR, în contextul în care noua conducere a instituției urmează să fie votată de Parlament în 3 iulie, potrivit news.ro.

CARMEN HARRA A AVUT DREPTATE! ADIO, MAESTRE! A MURIT ÎNAINTE DE A ÎMPLINI VÂRSTA DE 60 DE ANI! ROMÂNIA, ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)

„În şedinţa coaliţiei de astăzi s-a discutat vizavi de ce se întâmplă cu Banca Naţională, nu a fost o discuţie nominală pe cine şi cum. Asta vă pot spune pentru că am participat la această şedinţă. De altminteri, chiar doamna prim-ministru, la declaraţiile pe care le-a avut după şedinţa coaliţiei, nu a rostit un nume. 

COȘMAR ÎN TELEVIZIUNE! RUGĂCIUNI PENTRU GABRIELA CRISTEA! ARE ACELEAȘI PROBLEME CA ANDREEA BĂLAN! TAVI CLONDA E LA PĂMÂNT (GALERIE FOTO)

E adevărat că după aceea, în şedinţa grupului senatorial de pildă, colegii mei au ajuns la concluzia că n-ar susţine o nouă candidatură a domnului Mugur Isărescu. Prin urmare, sunt păreri pro şi contra vizavi de o astfel de candidatură. Urmează să vedem încotro merge PSD, care este decizia pe această temă”, a declarat Mihai Fifor, la RTV.

NOAPTE NEBUNĂ CU IULIA VÂNTUR! SALMAN KHAN, ÎN AL NOUĂLEA CER! IMAGINEA I-A ÎNNEBUNIT PE INDIENI (GALERIE FOTO)

Așadar, demnitarul a precizat că pe 3 iulie se va vota în Parlament noua conducere a BNR. El a mai menționat că probabil săptămâna aceasta se vor depune candidaturile.

Citeşte mai multe despre:   Mihai Fifor,   PSD