Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministerul Agriculturii anunță că fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri, chiar dacă legea a fost declarată neconstituțională de CCR

Ministerul Agriculturii anunță că fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri, chiar dacă legea a fost declarată neconstituțională de CCR

Un articol de: Traian Avarvarei - 16 Iul 2020, 17:02
Ministerul Agriculturii anunță că fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri, chiar dacă legea a fost declarată neconstituțională de CCR Politică

Ministerul Agriculturii anunță, joi, că declararea ca neconstituțională a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile, adoptată de Parlamentul României, nu va influența acordarea despăgubirilor. Astfel, fermierii ale căror culturi înființate în toamna anului 2019 au fost afectate de seceta pedologică manifestată în anul agricol 2019-2020 vor beneficia de despăgubiri.

 

 

Ministerul Agriculturii: Fermierii vor primi despăgubiri pentru secetă

 

 

 

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat acordată fermierilor este de 1.088.409,00 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, “în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2020, prin rectificare bugetară.”

Proiectul de act normativ a fost notificat la Comisia Europeană, iar în prezent parcurge etapele de avizare interministerială.

Cu privire la declararea de neconstituționalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile, adoptată de Parlamentul României, reprezentanții Ministerul Agriculturii suțin că aceste informații vehiculate în spațiul public sunt false și, totodată, informează asupra faptului că a inițiat toate demersurile legale necesare pentru ca fermierii afectați de secetă să primească despăgubiri care vor compensa pierderile suferite pentru ca aceștia să dispună de resursele financiare pentru finanțarea lucrărilor agricole viitoare.

“Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile, inițiată de Parlamentul României, constituie un demers independent de acțiunile întreprinse de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nu influențează sub nici o formă acordarea de despăgubiri fermierilor ale căror culturi înființate în toamna anului 2019 au fost afectate de secetă”, potrivit comunicatului Ministerului Agriculturii.

 A adormit pe plaja din Costinești, lângă Obelisc. Când s-a trezit, turistul a avut parte de cea mai neplăcută surpriză

 

CCR a decis că legea pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de vremea nefavorabilă este neconstituțională

 

 

În dată de 14 iulie 2020, plenul Curții Constituționale a României a luat în dezbatere obiecția formulată de Guvernul Orban cu privire la Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile, informează instituția prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat ca Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile este neconstituțională, în ansamblul său și nu poate fi pusă în aplicare.

Citeşte mai multe despre:   ccr,   fermieri,   Ministerul Agriculturii,   seceta