Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministerul Muncii: Numărul contractelor de muncă suspendate ajunge la 141.664

Ministerul Muncii: Numărul contractelor de muncă suspendate ajunge la 141.664

Un articol de: Traian Avarvarei - 26 Iun 2020, 18:05
Ministerul Muncii: Numărul contractelor de muncă suspendate ajunge la 141.664 Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Epidemia de Covid-19 lasă în urma sa o gravă recesiune, după cum avertizează Fondul Monetar Internațional. Și în România situația este în atenția autorităților. Conform cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi publicate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, un număr de peste 140.000 de contracte individuale de muncă sunt încă suspendate.


 


 VESTE NEAȘTEPTATĂ în TELEVIZIUNEA DIN ROMÂNIA! CELEBRA PREZENTATOARE TV A FOST ÎNLOCUITĂ DEFINITV! CINE VA PREZENTA EMISIUNEA ÎN LOCUL EI

Numărul contractelor de muncă suspendate rămâne la peste 140.000


 


 

Ministerul Muncii anunță, vineri, că exită pe teritoriul țării raportate 141.664 de contracte individuale de muncă suspendate. Față de informarea precedentă, din 16 iunie,  numărul contractelor de muncă suspendate a scăzut cu doar 4.640, transmite Agerpres.

Cele mai multe contracte de muncă suspendate erau din domeniul Hoteluri şi Restaurante -34.277 de contracte de muncă. A doua cea mai afectată ramură este Industria Prelucrătoare – cu 26.556 de contracte suspendate, iar locul trei în acest top negativ se află Comerţul cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – cu 13.264 de contracte suspendate.



 


 

Numărul contractelor de muncă încetate era, la data de 28 mai, 429.585


 


 

În ceea ce priveşte numărul contractelor de muncă încetate, Ministerul Muncii nu mai transmite de aproape o lună evoluţia acestora.

Ultima informare datează din 28 mai, iar atunci Ministerul Muncii a transmis că 429.585 de contracte de muncă figurau ca fiind desfiinţate de la instaurarea stării de urgenţă.

Angajaţii plasaţi în şomaj tehnic din domeniile afectate de restricţiile impuse de Guvern beneficiază şi în luna iunie de indemnizaţia de şomaj tehnic acoperită de Guvern. Lucrătorii cu contracte de muncă încetate nu beneficiază de şomajul tehnic. 


 



 

FMI: Economia își va reveni mult mai lent decât s-a crezut inițial


 


 

Fondului Monetar Internaţional atrage atenția că evoluția economică va fi mai rea decât a fost prevăzut inițial.

Experții economici prognozează o criză financiară extrem de gravă, din cauza epidemiei de Covid-19. Potrivit acestora, sunt peste 12.000 de miliarde pierderi cumulate pentru economia mondială în 2020 și 2021.

Acestă criză este mai dură decât se credea, estimându-se a fi cea mai gravă recesiune de la Marea Depresiune din anii ‘30, transmite FMI.

Mai exact, Gita Gopinath, economist șef al Fondului, a anunțat o previziune de recesiune de 4,9% în acest an, cu mult peste cea prognozată în luna aprilie – 3%.

Multe țări europene au început deja să sufere o contracție vertiginoază, iar viitorul apropiat nu pare să fie mai luminos: -12,5% pentru Franța, -12,8% pentru Spania și Italia.

În cei peste 75 de ani ai săi de istorie, Fondul Monetar Internaţional nu a lansat nişte proiecţii asemănătoare cu cele de miercuri:

-10,2% pentru țările din Zona Euro și Regatul Unit

-9,4% în America Latină și Caraibe

-8% în Africa de Sud

-5,8% în Japonia

-4,7% în Orientul Mijlociu și Asia Centrală

-4,5% în India

- PIB-ul SUA , cea mai mare economie din lume, ar urma astfel să scadă cu 8% față de 5,9% estimat în aprilie. Relansarea din 2021 va fi mai puțin susținută (+4,5%).

- Pentru China, FMI estimează acum o creștere de doar 1%, departe de cifra de 6,1% din 2019.

Per total, susține experții Fondului, "relansarea va fi mai progresivă decât se estima". În 2021, creșterea mondială ar urma să atingă 5,4% (-0,4%).


 

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Muncii,   COVID-19