Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministrul apărării, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit la sediul MApN, cu David Muniz, la preluarea funcției de însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA

Ministrul apărării, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit la sediul MApN, cu David Muniz, la preluarea funcției de însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA

Un articol de: George Lupu - 19 Feb 2021, 13:42
Ministrul apărării, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit la sediul MApN, cu David Muniz, la preluarea funcției de însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA sursa foto: MApN Politică

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit vineri, la sediul MApN, cu David Muniz, la preluarea funcției de însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la București.

Cei doi oficiali au avut o discuție punctuală cu privire la stadiul cooperării bilaterale, precum și la perspectivele de dezvoltare în contextul semnării în cursul lunii octombrie 2020 a Foii de parcurs dedicată cooperării în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030.

sursa foto:mapn

Totodată, întrevederea a reprezentat o bună oportunitate pentru abordarea aspectelor privind provocările actuale ale mediului de securitate, cu accent asupra celor din zona Mării Negre. Nu în ultimul rând, discuțiile au vizat  aspecte curente de pe agenda aliată, în contextul reuniunii ministeriale a NATO care a avut loc pe 17 și 18 februarie.

În context, ministrul Ciucă a subliniat importanţa Parteneriatului Strategic între România și SUA şi susţinerea autorităţilor române în direcţia dezvoltării acestuia, precum şi a  consolidării cooperării în cadrul NATO şi a altor organizaţii internaţionale.

Citeşte mai multe despre:   Ambasada SUA,   Nicolae Ciuca,   David Munz