Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministrul Culturii, pe B1 TV, despre scenariile pentru organizarea evenimentelor. Bogdan Gheorghiu: Eu zic că de la mijlocul verii, undeva după 15 iulie, putem discuta de desfășurarea marilor festivaluri (VIDEO)

Ministrul Culturii, pe B1 TV, despre scenariile pentru organizarea evenimentelor. Bogdan Gheorghiu: Eu zic că de la mijlocul verii, undeva după 15 iulie, putem discuta de desfășurarea marilor festivaluri (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 20 Apr 2021, 14:04
Ministrul Culturii, pe B1 TV, despre scenariile pentru organizarea evenimentelor. Bogdan Gheorghiu: Eu zic că de la mijlocul verii, undeva după 15 iulie, putem discuta de desfășurarea marilor festivaluri (VIDEO) foto: Facebook Politică

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a vorbit despre scenariile luate în calcul pentru organizarea evenimentelor, marți, în cadrul Știrilor B1 TV prezentate de Irina Petraru, și a explicat că marii organizatori pledează pentru varianta privind crearea unui filtru epidemiologic la intrare, în timp ce pentru micii organizatori ar putea fi implementată o soluție fără un astfel de filtru, dar cu restricții de protecție sanitară.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Ministrul Culturii, pe B1 TV. Ce a spus Bogdan Gheorghiu despre scenariile luate în calcul pentru organizarea evenimentelor cu public

 

Întrebat care ar fi variantele luate în calcul, Bogdan Gheorghiu a explicat: „În acest moment, încercăm să răspundem tuturor cerințelor în momentul în care elaborăm aceste norme – și noi deja le-am și supus dezbaterii pe site-ul ministerului. Vorbim de scenariul cerut de marii organizatori, scenariul 1, în care dânșii se obligă să facă investiții legat de ceea ce înseamnă un filtru epidemiologic la intrare, acolo să se ceară o adeverință de vaccinare, un test negativ efectuat cu maximum 48 de ore, vorbim aici de un test PCR, sau un document medical care să ateste faptul că te-ai imunizat pentru că ai trecut deja prin boală. În cazul în care nu îndeplinești niciuna din aceste trei condiții, organizatorii se obligă să facă centre de testare la intrare, ulterior cel testat urmând să achite biletul care să includă și contravaloarea testului efectuat”.

„Micii organizatori de evenimente, cei care le organizează la o scară mai mică, au spus că astfel de investiții sunt total nerentabile pentru ei și atunci, pentru dânșii, am elaborat scenariul 2, care implică mai puține costuri organizatorice, adică nu ai nevoie de centru de testare la intrare și nu se mai cere niciun fel de document, dar în schimb depinzi de rata de infectare locală, ai limită de spectatori, ai limită de ocupare a spațiului în raport cu capacitatea maximă, deci restricțiile sunt mult mai multe”, a adăugat demnitarul.

Întrebat dacă reprezentanții sectorului, artiștii sau organizatorii de evenimente se bazează pe dorința celor din domeniu de a se vaccina anti-COVID-19, ministrul Culturii a explicat: „Cei din HoReCa deja au declarat public că vor insista ca personalul lor să fie vaccinat în proporție de 100%. În acest sens au și sprijinul Guvernului, care prioritizează această categorie, iar organizatorii, în special organizatorii de mari evenimente, sunt dispuși, la fel, să aibă o rată de vaccinare de 100% în rândul personalului cu care activează”.

Întrebat dacă s-a ajuns la vreo concluzie în ceea ce privește organizarea marilor festivaluri sau când se va ști exact dacă vor avea loc sau nu, ministrul Bogdan Gheorghiu a precizat: „În momentul în care vaccinarea merge bine și vom ajunge la o rată de vaccinare satisfăcătoare, eu zic că de la mijlocul verii, undeva după 15 iulie, putem discuta de desfășurarea marilor festivaluri. De aceea avem acest grup de lucru făcut la dispoziția premierului țării, avem un reprezentat al premierului în persoana domnului Victor Costache. Practic, suntem acoperiți și pe partea specializată. Avem, repet, la masă toată paleta celor implicați direct în organizarea unor astfel de evenimente”.

„1 iunie sigur că este startul spre revenirea la normalitate. O vom lua treptat, în funcție de mărimea evenimentelor, dar acest filtre de care spuneam mai devreme, prezentarea unor documente doveditoare sau testarea rapidă, s-au dovedit deja eficiente în programe-pilot desfășurate în Europa. La Barcelona, la o participare de 5.000 de persoane, au fost ulterior depistate șase cazuri, așadar un procent care ne apropie de o siguranță de 100%, care ne face să fim optimiști legat de organizarea marilor festivaluri și în România”, a mai spus Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.S-a stabilit data când va trece România la moneda euro! Adio "lei"!