Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministrul Finanțelor spune că există consens politic pe tema pensiilor speciale. Florin Cîțu: „Nu putem să mai avem două Românii”

Ministrul Finanțelor spune că există consens politic pe tema pensiilor speciale. Florin Cîțu: „Nu putem să mai avem două Românii”

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Dec 2019, 22:59
Sursă foto: hepta.ro Politică

Un sistem de pensii în care avem două tipuri de oameni - unii speciali şi alţii care primesc pensii bazate pe contributivitate - trebuie să se sfârşească, a declarat, marţi seara, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

„Există mai multe proiecte care există în Parlamentul României. Chiar şi eu am un proiect care elimină pensiile speciale şi nu include aparatul militar sau pe cei care au primit decizia Curţii Constituţionale. Vedem ce iese din Parlament. Până atunci, nu ştim care va fi varianta, dar este clar că există în sfârşit un consens în clasa politică de face ceva cu acest sistem de pensii speciale. Preferinţa noastră este să transferăm tot sistemul de pensii către un sistem de pensii bazat pe contributivitate.

Bugetul pentru 2020 este făcut şi este gata pe legislaţia în vigoare, adică include şi pensiile speciale. Supra-impozitarea tuturor pensiilor speciale este o propunere a celor de la PSD, dar vom vedea dacă va avea susţinere în Parlament. Consensul este acela că nu mai putem să avem pensii speciale. Nu putem să mai avem două Românii şi asta este datorită nouă, pentru că am ţinut acest subiect pe agenda zilei în ultimii trei ani de zile. Am tot spus că acest sistem în care avem două tipuri de oameni - unii care sunt speciali şi alţii care primesc pensii bazate pe contributivitate - trebuie să se sfârşească", a afirmat Cîţu, la Digi 24.

Citeşte mai multe despre:   Florin Citu
 
Loading...