Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministrul Justiţiei din Madagascar: Radu Mazăre riscă să-i contamineze şi pe corupţii de aici

Ministrul Justiţiei din Madagascar: Radu Mazăre riscă să-i contamineze şi pe corupţii de aici

Un articol de: Redacția B1.ro - 14 Mai 2019, 20:28
Foto: Midi Madagasikara Politică

Ministrul Justiției din Madagascar a confirmat extrădarea lui Radu Mazăre. ”El va fi gata pentru a fi predat autorităților române începând de joi, chiar de joi”, a mai precizat ministrul, pentru PRO TV.

Până când va fi adus în România, fostul edil va sta într-o închisoare de stat. 

”El este extrădabil pentru că infracțiunea de care a fost acuzat, în care este implicat, nu este o chestiune politică, ci e una de drept comun, este corupție. Și noi, malgașii, deferim justiției, fără ezitare, pe toți cei implicați în acte de corupție. Prin urmare, noi nu mai așteptăm să-l vedem pe el cum rămâne în Madagascar pentru că atunci îi va contamina de asemenea și pe actorii corupți de aici, tocmai acum când noi suntem într-o luptă asiduă împotriva acestui flagel”, a declarat Jacques Randrianasolo, ministrul Justiției din Madagascar, pentru PRO TV.
 

Citeşte mai multe despre:   madagascar,   radu mazare
 
 
 
Loading...