Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministrul Leș: Președintele Iohannis foloseşte un mesaj destabilizator la adresa intereselor României şi face referire la Armata României în notă politică

Ministrul Leș: Președintele Iohannis foloseşte un mesaj destabilizator la adresa intereselor României şi face referire la Armata României în notă politică

Un articol de: Vladimir Ionescu - 17 Apr 2019, 17:39
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru Politică

Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale, se arată surprins de declarațiile președintelui Iohannis referitoare la programele de înzestrare, precizând că acestea au fost validate în CSAT, iar şeful statului, în calitate de comandant al Forţelor Armate şi preşedinte al Consiliului, este la curent cu stadiul fiecărui proiect în parte, relatează Agerpres.

„Mai mult, liniile de mesaj ale domniei sale, deja binecunoscute dar din ce în ce mai greu de înţeles, sunt reiterate pe timpul unei dezbateri legate de poziţionarea Mării Negre în regiune şi acţiunile întreprinse de către Armata României pentru consolidarea Flancului Estic. Mă întreb, oarecum retoric, dacă acesta ar fi fost cadrul propice pentru lansarea a noi atacuri nejustificate asupra Guvernului României şi a uneia dintre instituţiile cu cea mai mare încredere în rândul românilor", a scris Gabriel Leş, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, demnitarul îl acuză pe președinte că, în fața a numeroși invitați din state aliate, președintele „foloseşte un mesaj destabilizator la adresa intereselor României şi face referire la Armata României în notă politică".

„Contribuţia naţională la creşterea credibilităţii aliate constă şi în alocarea unui nivel minim de două procente din PIB pentru Apărare începând cu anul 2017, în guvernarea PSD, pentru cel puţin 10 ani. Ţara noastră alocă unul dintre cele mai mari procente la nivel aliat, 35% pentru achiziţiile de tehnică nouă, fapt ce va contribui în final la consolidarea statutului României ca factor de stabilitate în regiunea Mării Negre", precizează Leş.

Totodată, ministrul a subliniat că MApN nu are nimic de ascuns, mai ales când este vorba despre necesităţi operaţionale vitale pentru militarii români şi programe importante.

„După o perioadă îndelungată de subfinanţare cronică a Armatei României, readucerea capabilităţilor la standarde moderne, care să ne asigure relevanţa militară în regiune, cere efort, pragmatism, viziune şi, da!, solidaritate din partea tuturor factorilor de decizie. Putem alege, evident, să fim parte a soluţiilor sau, dimpotrivă, a problemelor. Vă asigur că, în ceea ce ne priveşte, atât la nivelul echipei de conducere a MApN, cât şi al întregului Guvern, facem tot ceea ce ne permite legea pentru a pune, cât mai rapid posibil, la dispoziţia militarilor noştri echipamentele moderne de care au nevoie pentru a asigura securitatea acestei ţări", mai afirmă Gabriel Leş.

Citeşte mai multe despre:   Gabriel Les,   Ministerul Apararii Nationale
 
 
 
Loading...