Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministrul Marcel Vela: MAI trebuie să devină o instituție de elită - îl vom profesionaliza, restructura și depolitiza. Mărul stricat poate strica întregul coș cu mere (VIDEO)

Ministrul Marcel Vela: MAI trebuie să devină o instituție de elită - îl vom profesionaliza, restructura și depolitiza. Mărul stricat poate strica întregul coș cu mere (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 21 Noi 2019, 22:10
Politică

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a explicat, joi seară, în direct pe B1 TV, că dacă doi angajați ai MAI se abat de la lege, se pune o etichetă de imagine, deși opt lucrează. Demnitarul a subliniat că instituția pe care o conduce trebuie să devină una de elită, astfel că va trece prin profesionalizare, restructurare și depolitizare.

„Pus în antiteză acest polițist cu cel de la Vâlcea care și-a riscat viața, și putea să fie ucis, uitați că există și eroi în Poliție, care sunt dispuși să-și asume riscul suprem pentru a-și face datoria. La fel cum un polițist n-a avut chef să se preocupe de un caz. În acest minister pe care eu mi-l doresc, o instituție de elită, care să fie apropiat de oameni, apreciat ca atare, trebuie să restructurăm și să profesionalizăm, în paralel cu depolitizarea. Mărul stricat dintr-un coș strică întregul coș cu mere”, a nuanțat Marcel Vela.

Ministrul a explicat că, spre exemplu, reorganizarea Poliției se poate face prin mai multe metode.

„Așa cum vă spuneam mai devreme, în reorganizarea Poliției pe care o să o propunem ca și măsură de perspectivă, există și varianta discutată deja ca să aducem polițiști din birouri înspre zona infracțională, prin restructurări și comasări sau înființarea unor servicii, care să fie în primul rând în acest război împotriva criminalității”, a adăugat Vela.

Întrebat dacă există mulți angajați care fac muncă de birou în MAI, demnitarul a răspuns: „Este un fenomen și tocmai percepția în rândul populației este scăzută, și trebuie să recunoaștem, și din cauza lipsei Poliției aproape de cetățean, în teren, de la postul de Poliție dintr-o comună până în zona urbană, la kilometrul 0 al Capitalei. În același timp, aș dori să și precizez acest lucru, din respect pentru cei care fac muncă pentru a depista crima organizată, cei care descoperă crime, tâlhării, violuri, meseriașii adevărați din Poliție, care nu sunt în birouri, sunt pe frontul împotriva fenomenului criminogen, ei sunt cei mai mulți. Din păcate, în afara ministerului se văd lucrurile mai puțin plăcute”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Marcel Vela,   MAI
 
Loading...