Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministrul Muncii, după vizita la Casa de Pensii a Sectorului 6: ”Mă frapează atitudinea oamenilor care lucrează în sistem. Îi tratează cu aroganţă pe oameni”

Ministrul Muncii, după vizita la Casa de Pensii a Sectorului 6: ”Mă frapează atitudinea oamenilor care lucrează în sistem. Îi tratează cu aroganţă pe oameni”

Un articol de: Redacția B1.ro - 08 Noi 2019, 17:25
Foto: facebook.com/violetaalexandruoficial Politică

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, s-a declarat ”frapată” de atitudinea angajaților Caselor de Pensii față de cetățeni, după vizita la Casa de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti. Alexandru a susținut că a ajuns la concluzia că pensionarii sunt tratați cu aroganță și a promis că va încerca să găsească, în cel mai scurt timp, soluții pentru a se reduce termenul de procesare a dosarelor, informează Agerpres. 

"Am primit semnale că sunt întârzieri în calculul pensiilor. Legea prevede foarte clar un termen de 45 de zile de la înregistrarea dosarului până la emiterea deciziei şi până la efectuarea plăţii, dar aceste 45 de zile sunt cu mult depăşite. Problema este că pensionarului nu i se explică de ce apar aceste întârzieri şi nici nu are o siguranţă cu privire la termenul maxim în care i se va răspunde şi i se va procesa dosarul respectiv şi i se va calcula şi efectua plata pensiei respective. Oamenilor nu li se explică de ce există aceste întârzieri, în multe situaţii sunt trataţi cu aroganţă, în sensul în care oamenii nu primesc alt răspuns decât 'Dacă nu vă convine să ne daţi în judecată!', ceea ce denotă o atitudine arogantă şi implicit o lipsă de respect faţă de om", a declarat Violeta Alexandru, după vizita făcută la Casa de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti, în urma unor sesizări de la pensionari referitoare la întârzieri în calculul pensiilor.

Ministrul Muncii a atras atenția asupra procedurilor ”alambicate” și a precizat că oamenii din sistem par că nu vor să îmbunătățească lucrurile. 

"În primul rând, vreau să simplific aceste proceduri. Ele sunt în acest moment alambicate şi parcă sunt gândite să se ocupe şapte oameni şi să nu răspundă niciunul. (...) Aş vrea să simplific procesul fără să pun în pericol procedura de verificare. (...) Încă mai avem maşini care duc documente în arhivă, când suntem în era tehnologiei în care poţi să le scanezi, fără să vină o maşină care să încarce hârtii şi care le ducă în arhivă şi acolo să se aşeze pe un raft. Eu sunt dezamăgită de atitudinea oamenilor din sistem, adică ei par să nu vrea să îmbunătăţească lucrurile. (...) Problema mea e de atitudine şi de a nu vrea să îmbunătăţeşti starea de fapt. (...) 

Mă frapează atitudinea oamenilor care lucrează în sistem, pot să înţeleg că avem probleme de subdimensionare a personalului, vreau să mă ocup să le rezolv, dar dincolo de subdimensionarea personalului şi dincolo de sistemul informatic care e destul de slab faţă de nevoile pe care le avem în sistem, sancţionez atitudinea oamenilor din sistem, faptul că îi tratează cu aroganţă pe oameni şi că nu fac eforturi să-şi îmbunătăţească prestaţia. În momentul în care un pensionar depune actele, nu se apucă de procesarea lor imediat, ci aşteaptă până în ultima zi, până aproape de termenul-limită pentru a se apuca de treabă, sub pretextul că au o încărcătură, dar care de fapt ascunde o atitudine de blazare şi de lipsă de respect faţă de contribuabil. E vorba de oameni disperaţi, care nu au bani să-şi plătească întreţinerea şi să-şi cumpere de mâncare cu lunile, nu au un orizont cu privire la finalizare a perioadei de verificare a actelor", a mai spus Violeta Alexandru
 

Citeşte mai multe despre:   Violeta Alexandru,   Casa de Pensii,   Sectorul 6
 
Loading...