Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ministrul Sănătăţii, despre legea care îi taxează pe pacienţi ca la privat în spitalele de stat: „Nu inventăm noi apa caldă. Au făcut-o şi francezii, şi nemţii”

Ministrul Sănătăţii, despre legea care îi taxează pe pacienţi ca la privat în spitalele de stat: „Nu inventăm noi apa caldă. Au făcut-o şi francezii, şi nemţii”

Un articol de: - 12 Mar 2015, 11:48
Ministrul Sănătăţii, despre legea care îi taxează pe pacienţi ca la privat în spitalele de stat: „Nu inventăm noi apa caldă. Au făcut-o şi francezii, şi nemţii” Foto: B1 TV Politică

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, susţine legea care le dă dreptul medicilor să dea consultaţii în regim privat în spitalele de stat

„Nu inventăm noi apa caldă. Au făcut-o şi francezii, şi nemţii. Acolo există practică privată în spitalul public după orele de program şi după gardă”, a spus ministrul Sănătăţii, pentru Gândul.

Legea prevede ca pacienții să poată beneficia de serviciile unui anumit doctor, ales de ei, scoţând bani mai mulţi din buzunar, fie în cazul în care consultaţiile sau actul medical are loc după încheierea programului de lucru, fie în timpul acestuia.

Bănicioiu consideră că astfel salariile medicilor vor crește. ”Nu este prima dată când se vine cu această lege. Se vorbeşte despre noua lege a salarizării medicilor încă de pe vremea când eram student. În momentul acesta există un proiect pe care l-am introdus în parlament. Lucrurile trebuie schimbate. Avem modele de la care ne putem inspira. (...) Gărzile şi programul rămân ca şi până acum. Oricine are acces, orice asigurat la serviciile care are nevoie, serviciile de urgenţă rămân ca şi până acum. Toţi vor avea acces la serviciile de urgenţă gratuit. După ce se termină orele de program şi garda poate să utilizeze infrastructura spitalului public, contra unei taxe şi percepută de la pacient”, a declarat Nicolae Bănicioiu.

Potrivit noii legi, pacienţii vor avea trei opţiuni: 1 - se prezintă la medic în timpul programului fără a da bani în plus, 2 - se prezintă la medic în timpul programului, dar au o preferinţă anume, caz în care vor scoate bani din buzunar şi 3 - se prezintă la medic, după încheierea programului acestuia, consultaţia şi serviciile medicale fiind contra cost.

”Concurenţa creşte calitatea serviciilor medicale. Ăsta este scopul, nu ascuns, ci declarat al proiectului. Da, statul va face concurenţă privatului. Avem un program de întinerire a aparaturii din spitale începută încă din 2014. Aparatura din spital nu mai poate rămâne la nivelul anilor ‘80. În 2015 acesta este obiectivul nostru”, a mai precizat Bănicioiu.
 

Citeşte mai multe despre:   Nicolae Banicioiu,   ministrul sanatatii,   Legea Sanatatii,   pacienti,   medici