Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Mircea Beuran, plasat în arest la domiciliu. Chirurgul de la Spitalul Floreasca este acuzat că ar fi primit 10.000 de euro mită

Mircea Beuran, plasat în arest la domiciliu. Chirurgul de la Spitalul Floreasca este acuzat că ar fi primit 10.000 de euro mită

Un articol de: Vladimir Ionescu - 14 Feb 2020, 14:16
foto: Inquam Photos / George Calin Politică

Judecătorii de la Tribunalul București au decis, vineri, să-l plaseze în arest la domiciliu pe chirurgul Mircea Beuran, sub suspiciunea că acesta ar fi primit 10.000 de euro mită să trucheze un concurs pentru ocuparea unui post de asistent universitar de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. 

Chirurgul Mircea Beuran este șeful echipei de medici care a desfășurat operația de la Spitalul Clinic de Urgență București, în timpul căreia o pacientă a fost cuprinsă de flăcări. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 66 de ani la acel moment, care era bolnavă de cancer și care avea să-și piardă viața în urma intervenției chirurgicale cu pricina.

Problemele lui Mircea Beuran au început joi, când DNA a desfășurat o serie de percheziții de amploare, atât la domiciliul doctorului, cât și în secția sa din Spitalul Clinic de Urgență București, cunoscut mai degrabă drept Spitalul Floreasca.

În cele din urmă, tot joi, procurorii anticorupție anunțau că Mircea Beuran a fost reținut timp 24 de ore pentru luare de mită. Potrivit magistraților, în calitatea sa de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Mircea Beuran ar fi primit, la finalul anului 2018, suma de 10.000 euro pentru a propune în cadrul Universității scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către medicul de la care a primit banii.  

Celălalt medic din dosar, pentru care Mircea Beuran făcea aceste demersuri, are calitatea de martor. 

 

Citeşte mai multe despre:   Mircea Beuran
 
Loading...