Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Mircea Diaconu nu este de acord ca Președintele României să stea la Cotroceni: `Locul lui este unde vreți, într-un sediu, dar nu într-un Palat Regal. Omul suportă cel mai greu prea-binele și prea-răul` (VIDEO)

Mircea Diaconu nu este de acord ca Președintele României să stea la Cotroceni: `Locul lui este unde vreți, într-un sediu, dar nu într-un Palat Regal. Omul suportă cel mai greu prea-binele și prea-răul` (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 29 Aug 2019, 22:20
Politică

Mircea Diaconu, candidatul independent sprijinit de Pro România și ALDE în cursa prezidențială, crede că locul Președintelui României nu este la Cotroceni, care este la bază un Palat Regal, ci în orice alt sediu în care să nu beneficieze de „accesoriile megalomaniei”.

„Nu vreau în locul lui Iohannis, pe două direcții. Nici măcar locația. Ba chiar intenția mea de bază este să-l scot pe domnul Iohannis de la Cotroceni”, a afirmat Mircea Diaconu, în direct pe B1TV, în emisiunea moderată de Silviu Mănăstire.

Întrebat dacă nu va intra în Palatul Cotroceni în ipoteza în care va câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie, fostul europarlamentar a răspuns: „Nicio oră. Nu am câștigat alegerile. Când le voi câștiga, o să vedeți dacă da sau dacă nu. Ce caută un președinte într-un Palat Regal. Locul lui este unde vreți, într-un sediu, dar nu într-un Palat Regal. N-are nicio legătură. Mai ales că palatul Regal Cotroceni are un anumit regim, un testament. Până și în timpul stalinismului, acolo era Palatul Copiilor. Sunt generații întregi de copii din zona Bucureștiului, care au fost cercetași acolo”.

Așadar, el consideră că un președinte nu trebuie să stea într-un loc atât de grandios, pentru că se lasă pradă tentațiilor care vin odată cu puterea.

„Primul președinte, de fapt, care a vrut să stea acolo, dar n-a apucat, a fost Nicolae Ceaușescu. Nu pot să înțeleg această nebunie. Omul suportă cel mai greu prea-binele și prea-răul. La un moment dat, unii dintre oamenii care ajung la Palat, beneficiind de accesoriile megalomaniei, încep să și-o asume, încep să creadă că așa este”, a adăugat Mircea Diaconu.

Întrebat dacă se consideră un om superior, care n-ar cădea în plasa puterii, Mircea Diaconu a răspuns: „Invers. Nu sunt un om superior, sunt un om obișnuit, iar această funcție este pentru un om care arată ca ceilalți. Îi reprezintă pe ceilalți și nu poate fi, nu trebuie să fie mai pătrat, mai îngust, mai nu știu cum decât ceilalți. Trebuie să fie suma reprezentativă a tuturor cetățenilor români”. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Mircea Diaconu
 
 
 
Loading...