Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică LIVE TEXT Miting PSD la Iaşi: Circa 40.000 de simpatizanți prezenți la manifestarea din Capitala Moldovei. Dragnea: Noi guvernăm pentru români, creștem salariile, pensiile, aducem acasă medicii plecați (VIDEO)

LIVE TEXT Miting PSD la Iaşi: Circa 40.000 de simpatizanți prezenți la manifestarea din Capitala Moldovei. Dragnea: Noi guvernăm pentru români, creștem salariile, pensiile, aducem acasă medicii plecați (VIDEO)

Un articol de: Sebastian Pricop - 09 Mai 2019, 16:45
Foto: Facebook/ PSD Politică

17:35 Liviu Dragnea a urcat pe scenă în uralele simpatizanților.

- "Trebuie să înțelegem menirea acestui popor"

- "România are nevoie acum mai mult decât niciodată de ceea ce a pierdut în timpul regimului Băsescu și Iohannis. Avem nevoie de patriotism. Băsescu și Iohannis au îndemnat acest popor spre ură și dezbinare"

-"Nimeni nu are dreptate să împarte românii în două tabere"

-"Națiunea înseamnă solidaritate, nu ură"

-"Iohannis vrea să ne dezbine, trebuie să-i spunem că patria înseamnă pace, nu război, să-l învățăm ce înseamnă patriotismul"

-"Suntem cel mai mare partid și de asta unii derbedei umblă pe aici pe lângă scenă. Sunt doar o mână de oameni, dar plătiți bine"

-"Noi guvernăm pentru România, de aia mărim veniturile românilor"

-"Scoatem justiția de sub influența politicului și a serviciilor secrete"

- "Noi guvernăm pentru români, creștem salariile, pensiile, aducem acasă medicii plecați, redăm demnitatea profesorilor, construim autostrăzile"

- "Acești oameni fără Dumnezeu nu știu decât să urască și să dezbine"

- "Iohannis și cei care îl susțin, care latră pentru el, au uitat că noi avem dreptul de a guverna. Ni l-a dat poporul român și Constituția"

- "Iohannis și ai lui blochează România din cauza unor interese străine"

- "Azi e ziua Europei și o cinstim aici la Iași pentru că Europa este noua noastră casă"

- "Europa ne-a ajutat, ne-a deprins cu civilizația și îi suntem îndatorați, dar e bine să plătim datori corect. Nu vreau să plătim datoria cu contracte, cedare de suveranitate"

- "Nu vreau să permitem unora din România să angajeze România pe traiectoria unei colonii care s-a predat cu toate bogățiile"

- "Cu toate încercările timpurilor am fost o națiune liberă și independentă. Și vă întreb așa: de ce să nu rămânem liberă, independentă și respectată în Europa?"

- "România a fost prea mult timp nedreptățită la Bruxelles"

- "Avem candidați cu curaj care își vor apara țara. Atacurilor PNL-iștilor, USR-iștilor și SRI-iștilor se vor izbi de piepturi tari"

- "De această dată jocul de azmuțire a instituțiilor europene către propriii cetățeni trebuie să ia sfârșit"

- "Au încercat să ne aresteze, să ne intimideze. Nu am de gând să renunț, să dau înapoi. Mergem până la capăt cu aceste victorii"

- "Ei nu au șanse să ne bată democratic și de aia se folosesc de procurori, de ofițeri, de dosare și campanii mizerabile în presă"

- " Ce rămâne la capătul acestui război? PSD care face, Iohannis care stă, PSD care dezvoltă țara și Iohannis care o blochează. PSD care eliberează justiția și Iohannis care se chinuie să o țină în continuare captivă. PSD care oferă liniște și Iohannis care vrea conflicte de stradă"

- "Vă chem la vot să apărăm ce am realizat. Să apărăm banii din buzunarele românilor și dezvoltarea economică"

17:30 Conform organizatorilor, la mitingul PSD sunt prezenți 40.000 de persoane.

17:25 Carmen Avram, locul 2 pe lista PSD pentru europarlamentare, vorbește în fața susținătorilor de la Iași.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

"Va veni ziua în care ne vom răzbuna, vom merge la vot, se ridică Moldova toată!"

"Nimeni nu vă va dezamăgi, luptăm pentru români"

17:20 Rovana Plumb, primul loc pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, se adresează celor câteva zeci de mii de simpatizanți prezenți la Iași.

- "PSD a realizat cea mai mare majore de salarii și pensii din istorica recentă a Românie. PNL și USR vor să desființeze salariul minim"

-"România trebuie să stea la masa deciziilor în Uniunea Europeană, nu în antecameră, pentru că românii merită mai mult"

17:15: Circa 25.000 de oameni participă la mitingul PSD de la Iași. Pe scenă sunt invitați eurocandidații PSD, în frunte cu Rovana Plumb. Codrin Ștefănescu și Lia Olguța Vasilescu sunt și ei pe scenă

Miting PSD la Iaşi: Circa 25.000 de simpatizanți prezenți la manifestare

17:00: Liviu Dragnea a ajuns la mitingul PSD la Iași. Liderul PSD face o baie de mulțime în drumul spre scenă. Câteva zeci de mii de oameni s-au strâns în Piața Unirii. 

16:45: Cele două grupuri de participanți de la Iași s-au intersectat într-o zonă în care nu existau jandarmi și au existat și unele îmbrânceli.

Live Video la mitingul PSD de la Iași

16:30: Circa 8.000 de participanți la mitingul PSD până la această oră.
 

PSD organizează la Iași, un miting de amploare, unde sunt așteptați peste 40.000 de oameni. Este vorba despre cel de-al doilea mare miting electoral al social-democraților, organizat în vederea alegerilor europarlamentare de pe 26 mai, după cel de la Craiova, unde a avut loc prima prezentare a candidaților. 

În fața mulțimii de la Iași vor susține discursuri liderul PSD, Liviu Dragnea, alături de Tudor Ciuhodaru și Dragos Benea, candidați social-democrați din zona Moldovei la alegerile europarlamentare. 

Mitingul este programat să aibă loc între orele 14-19.

Mitingul a fost întâmpinat şi cu un număr important de protestatari, care sunt separați de Piața în care se află simpatizanții PSD de două rânduri de garduri, între care se află jandarmi.

Miting PSD la Iaşi: Zeci de mii de persoane sunt aşteptate în Capitala Moldovei. Sunt prezenţi şi protestatari

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Liviu Dragnea
 
 
 
Loading...