Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Mitrea, despre plecarea lui Necolaiciuc de la CFR: Au fost tensiuni şi l-am rugat să plece

Mitrea, despre plecarea lui Necolaiciuc de la CFR: Au fost tensiuni şi l-am rugat să plece

Un articol de: - 20 Apr 2011, 15:57
Foto: evz.ro Politică

Într-o intervenţie telefonică la Ştirile B1 TV, Miron Mitrea a vorbit despre activitatea lui Mihai Necolaiciuc în funcţia de director CFR,  în vremea când senatorul PSD era ministrul Muncii, dar şi despre condiţiile în care fostul director a demisionat din funcţie.

Întrebat dacă ştia de achiziţiile lui Necolaiciuc, Miron Mitrea a spus că nu a avut la cunoştinţă aceste lucruri şi că „aceste achiziţii nu au fost aprobate de Minister”, adăugând că se aşteaptă ca Necolaiciuc să "clarifice acuzaţiile care i se aduc".

„În 2001 când am preluat Ministerul, el era directorul general CFR, şi a mai fost până la jumătatea anului 2003. Apoi au intervenit anumite tensiuni în sistem şi l-am rugat să plece”, a spus Miron Mitrea.

Referitor la reacţia lui Mihai Necolaiciuc, atunci când i-a fost cerută demisia, Mitrea a precizat că fostul director CFR „nu a fost prea vesel”, dar „a luat hârtia, a semnat şi a plecat”.

Despre plecarea lui Necolaiciuc în America, Miron Mitrea a spus că a aflat din presă acest lucru, dar că în tot acest timp, nu au luat legătura niciodată.

Miron Mitrea, despre sosirea lui Necolaiciuc

Citeşte mai multe despre:   Miron Mitrea,   tensiuni,   CFR
 
 
 
Loading...