Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Monica Anisie, despre ghidul sanitar pentru noul an școlar: Dacă ne uităm și la alte state din UE, vom găsi cam aceleași măsuri ca în ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății (VIDEO)

Monica Anisie, despre ghidul sanitar pentru noul an școlar: Dacă ne uităm și la alte state din UE, vom găsi cam aceleași măsuri ca în ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 12 Sep 2020, 11:23
Monica Anisie, despre ghidul sanitar pentru noul an școlar: Dacă ne uităm și la alte state din UE, vom găsi cam aceleași măsuri ca în ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății (VIDEO) Foto:Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Monica Anisie, ministrul Educației, este de părere că ghidul de siguranță sanitară pentru redeschiderea unităților de învățământ au fost transmise în timp util. „După cum bine se știe, din punct de vedere epidemiologic trebuie să respectăm anumite termene”, a subliniat ea, sâmbătă, în direct pe B1 TV, unde a vorbit despre debutul noului an școlar.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.


 

Monica Anisie, despre ghidul sanitar pentru noul an școlar

 


Întrebată de Alexandru Rotaru dacă nu cumva ghidul sanitar a fost prezentat cam tardiv, ministrul Monica Anisie a răspuns: „Normele au fost transmise, spunem noi, în timp util. Ministerul Sănătății a elaborat ghidul sanitar și Ministerul Educației a aprobat, împreună cu Ministerul Sănătății, acel ghid. După cum bine se știe, din punct de vedere epidemiologic trebuie să respectăm anumite termene. De aceea a fost impusă data de 7 septembrie pentru unitățile de învățământ care trebuie să își fi exprimat părerea referitoare la modalitatea în care vor începe cursurile după ce DPS-urile au transmis situația epidemiologică. Deci propunerea școlii a venit numai după ce am aflat care este situația epidemiologică. Or, această situație nu putea fi transmisă decât cu șapte zile înainte de începerea școlii. Acest lucru este impus de Ministerul Sănătății. Dacă ne uităm însă și la alte state din Uniunea Europeană, vom găsi cam aceleași măsuri pe care și Ministerul Educației, și Ministerul Sănătății le-au prezentat în ordinul comun”.
 

Au fost publicate regulile pentru predarea online


 

Regulile pentru predarea în sistem online au fost publicate în Monitorul Oficial vineri, cu trei zile înainte de debutul noului an școlar, sub forma Ordinului nr. 545 din 10 septembrie 2020, pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al Internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Regulile prevăd, printre altele, că elevii au următoarele responsabilități: participă la activitățile stabilite de cadrele didactice și de către conducerea unității de învățământ, conform programului comunicat, precum și informațiilor transmise de către profesorii diriginți/profesorii pentru învățământ primar/învățătoare/ profesorii pentru învățământul preșcolar/educatoare; rezolvă și transmit sarcinile de lucru în termenele și condițiile stabilite de către cadrele didactice, în vederea valorificării activității desfășurate prin intermediul tehnologiei și internetului; au o conduită adecvată statutului de elev, dezvoltând comportamente și atitudini prin care să se asigure un climat propice mediului de învățare;d) nu comunică altor persoane datele de conectare la platforma destinată învățământului prin intermediul tehnologiei și al internetului; nu înregistrează activitatea desfășurată în mediul online, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679, precum și ale art. 4 alin. (4) din prezenta metodologie;f) au obligația de a participa la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului; în caz contrar, elevul este considerat absent și se consemnează absența în catalog, cu excepția situațiilor justificate; au un comportament care să genereze respect reciproc, un mediu propice desfășurării orelor de curs.

Citeşte mai multe despre:   Monica Anisie