Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Monica Anisie: Există 106 cadre didactice spitalizate, 293 aflate în carantină, care doresc să își desfășoare activitatea în sistem online, și 91 în concediu medical (VIDEO)

Monica Anisie: Există 106 cadre didactice spitalizate, 293 aflate în carantină, care doresc să își desfășoare activitatea în sistem online, și 91 în concediu medical (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 13 Sep 2020, 19:30
Monica Anisie: Există 106 cadre didactice spitalizate, 293 aflate în carantină, care doresc să își desfășoare activitatea în sistem online, și 91 în concediu medical (VIDEO) Foto:Inquam Photos / Octav Ganea Politică

În conformitate cu datele transmise de fiecare inspectorat școlar, există 106 cadre didactice spitalizate, 293 aflate în carantină, care doresc să își desfășoare activitatea în sistem online, și 91 în concediu medical, a anunțat Monica Anisie, ministrul Educației, într-o declarație de presă susținută duminică.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.


 

106 cadre didactice spitalizate, 293 aflate în carantină și 91 în concediu medical


 

„Trebuie să precizez faptul că la momentul acesta, în conformitate cu ceea ce a transmis fiecare inspectorat școlar, vă pot spune că există 106 cadre didactice spitalizate, 293 de cadre didactice aflate în carantină, care doresc să își desfășoare activitatea în sistem online, și 91 de cadre didactice care au intrat în concediu medical”, a declarat demnitara.

Totodată, potrivit ministrului Monica Anisie, „sunt 147 de cadre didactice care, începând cu data de 1 septembrie, au depus la inspectoratele școlare dosarele de pensionare”.

„Referitor la situațiile în care anumite cadre didactice au solicitat pensionarea începând cu data de 1 septembrie, vreau să vă spun că sunt 147 de cadre didactice care, începând cu data de 1 septembrie, au depus la inspectoratele școlare dosarele de pensionare”, a spus ea.
 

Monica Anisie, ministrul Educației, videoconferință cu inspectorii școlari generali


 

Declarația de presă a fost făcută la capătul videoconferinței pe care ministrul Monica Anisie a desfășurat-o cu inspectorii școlari generali „tocmai pentru a afla ultimele detalii cu privire la începutul de an școlar”.

„Aș vrea să vă spun că am avut acum o videoconferință cu inspectorii școlari generali tocmai pentru a afla ultimele detalii cu privire la începutul de an școlar. Mai întâi de toate, aș vrea să vă spun că sunt 11 județe în care nu avem nicio unitate de învățământ în scenariul roșu, și anume Harghita, Caraș, Hunedoara, Ialomița, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Covasna și Vaslui. În aceste județe, activitățile didactice se vor desfășura în scenariul verde sau în scenariul galben”, a subliniat Monica Anisie.

Cu această ocazie, ea a menționat că 12.423 de unități de învățământ funcționează în scenariul verde, 4.915 în scenariul galben și 263 în scenariul roșu.Bărbatul a plecat într-o călătorie de afaceri și i-a cerut soției să îi trimită o fotografie pe WhatsApp. Când s-a uitat mai bine, a văzut un DETALIU care l-a scos din minți. A cerut imediat DIVORȚUL (FOTO)

„Aș vrea să fac un apel către întreaga societate. Ne aflăm într-o situație dificilă și aș vrea să punem umărul cu toții la revenirea copiilor în spațiul școlii. Copiii își doresc să vină la școală. Profesorii își doresc să își revadă elevii. Fac apel la toată lumea să încetăm să politizăm în vreun fel Educația în aceste momente. Este nevoie de întreaga societate, de responsabilitatea noastră a tuturor și este nevoie să fim împreună. Dacă suntem împreună, se poate să facem educație. Lăsând la o parte toate implicațiile politice, vom reuși să avem în spațiul școlii copii în siguranță, vom reuși să avem în spațiul școlii cadre didactice pregătite pentru a desfășura activitățile didactice”, a mai spus ministrul Educației.
 

Citeşte mai multe despre:   Ministrul Educației, Monica Anisie